Bonurile fiscale obținute de la comercianți în luna iunie vor participa, pe
19 iulie, la prima extragere lunara a „Loteriei bonurilor fiscale” organizată,
de acum, regulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de
Administrare Fiscală. În fiecare lună va fi organizată o extragere, pentru
bonurile fiscale din luna precedentă.
Pentru extragerea din 19 iulie, perioada de revendicare a premiilor va fi
20 iulie – 18 august, iar premiile vor fi acordate până pe 17 octombrie.
Valoarea premiilor este de un milion de lei. Vor fi, însă, numai 100 de premii
acordate, pentru ca valoarea lor să fie consistentă, atrăgătoare. Cei 100 de câștigători
vor fi desemnați aleatoriu din totalul celor norocoși.
Următoarea extragere a loteriei va avea loc pe 16 august, pentru bonurile
din luna iulie. Perioada de revendicare a premiilor va fi 17 august – 15
septembrie, iar premiile vor fi acordate până pe 14 noiembrie.
Loteria bonurilor fiscale este o măsură pentru combaterea evaziunii fiscal.
Ea constă în extragerea aleatorie de numere în vederea accordării de premii în
bani pentru persoanele fizice care dețin bonuri fiscale ce atesta cumpărarea de bunuri sau
servicii pe teritoriul României. Se extrage un
numar cuprins între 1 și 999 inclusiv, care reprezintă valoarea totală a bonului
fiscal
(fără subdiviziunile leului), inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Acesta resultă
în urma extragerii succesive a trei serii de cifre cuprinse între 0 (zero) și 9.
De asemenea, se mai extrage și un număr care reprezintă ziua emiterii bonului fiscal
(afferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se
organizează extragerea).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu