vineri, 8 mai 2015

Vară fierbinte la Slănic Moldova: Primăria pregătește stațiunea pentru sezonul estival



  • evenimente importante, dar mai ales atracția turistică sunt motivele unui program de renovare care debutează chiar astăzi
  • punctul culminant al sezonului estival este așteptat în august, odată cu Zilele Orașului Slănic
  • edilii speră ca Slănicul Moldovei să redevină, astfel, o stațiune competitivă

Vara 2015 se anunță una fierbinte în stațiunea Slănic Moldova, contrar statisticilor meteo multianuale și a prognozelor pentru acest an. Cei care vor încinge atmosfera, încă din această primăvară, sunt chiar edilii localității, care pun deja în aplicare un program de modernizare și de reabilitare a infrastructurii, un program de evenimente cultural-artistice pentru toți turiștii și locuitorii din Slănic și care accentuează multe dintre obiectivele strategiei de dezvoltare a orașului și în special a stațiunii balneo-climaterice, supranumită din toate timpurile Perla Moldovei. Startul îl vor da, chiar astăzi, 8 mai, miile de admiratori ai unui sport deosebit, care este off road-ul, dar punctul culminant va fi atins în cursul lunii august, odată cu o manifestare de amploare, Zilele Orașului Slănic Moldova. Iar lucrurile nu se vor opri aici.

Trofeul „Dacii liberi” dă startul

Campionatul Național de Off Road 2015, care debutează astăzi, 8 mai, la Slănic Moldova, dotat cu Trofeul „Dacii liberi”, aduce stațiunea din nou în atenția tuturor celor care iubesc sportul, dar și turismul și petrecerea în aer liber. Evenimentul este însă doar deschizător de listă, pentru că alte manifestări de amploare vor ține trează atenția publicului pentru stațiunea supranumită, dintotdeauna, Perla Moldovei. Nu poate fi omis Festivalul Interjudețean de Folclor, care a devenit tradițional în stațiune, dar punctul culminant va fi marcat de Zilele Orașului Slănic Moldova, programate în perioada 10 – 15 august. Sunt doar câteva dintre motivele pentru care stațiunea trebuie să arate „nekerman”, interesul pentru a atrage tot mai mulți turiști fiind unul foarte important și el.

Mai întâi, să fie curățenie!

Adrian Șerban
„Avem – ne-a declarat primarul orașului, Adrian Șerban - diverse activități care atrag mulți turiști, iar pentru sezonul de vară vrem ca toată zona să arate foarte bine. Avem o serie de acțiuni care pregătesc noul sezon estival, pe care le vom derula, în multe cazuri, chiar cu locuitorii orașului, cu parteneri din afară. Sâmbătă, 9 mai, de exemplu, împreună cu elevii Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare, din Târgu Ocna, vom igieniza zona stațiunii. O zi a curățeniei, în care vom lucra cu 120 de elevi, de la Cireșoaia până la Camping. Vor participa și salariații Primăriei, vor intra cu toții și pe albia Râului Slănic, pentru că sunt deja destule gunoaie acolo.” Și elevii din Slănic vor participa la igienizarea zonelor din preajma școlilor în care învață, acțiunea având și un caracter educativ. Edilii și-au propus reabilitarea parcului stațiunii și întreaga zonă, până la stația de autobuz, inclusiv terenurile de sport, abia ieșite din iarnă. Totul va fi aranjat ca la carte și vor fi plantate coșuri florale și totate elementele specifice peisagistigii urbane.

Petrecere mare de Zilele Slănicului

Primarul Andrei Șerban speră ca în acest an patronul spiritual al orașului Slănic Moldova, Sfântul Prooroc Ilie, să fie îngăduitor dacă tradiționala manifestare Zilele Orașului Slănic vor fi mutate din preajma zilei de 20 iulie tocmai la jumătatea lunii august. „Nu puteam omite o oportunitatea ca în perioada 10 – 15 august cunoscuta trupă Talisman să cânte la noi fără nicio pretenție financiară, alături de alte trupe și artiști care vor compune un program foarte frumos. Pe noi ne va costa numai curentul electric necesar, iar pentru acest eveniment, în zona terenurilor de tenis, de lângă Hotelul Perla, vom organiza Zilele Orașului.”

Se schimbă fața stațiunii

Zilele Orașului sunt un motiv important ca până pe 1 august să fie finalizate alte lucrări edilitare, pentru ca toți cei care vor veni în stațiune să vadă cât de bine arată aceasta. Vor fi asfaltate unele porțiuni pe străzile din centru, pe unde au fost făcute lucrări de canalizare, pe strada Ștefan cel Mare, începând de la școală, până la Perla și la izvorul Sf. Spiridon, spre Hotelul Venus, care deja este plin de turiști. ~n fața blocurilor de locuințe, lângă sala de sport, se va amenaja un teren cu aparatură de fitnes în aer liber. Iar Primăria, împreună cu cei de la Drumurile Naționale, chiar de astăzi, 8 mai, a început turnarea troturarului pe strada care merge pe malul Râului Slănic. Au fost achiziționați și noi stâlpi ornamentali, care vor fi plantați în parc și pe zona de promenadă.

Ce se mai întâmplă cu obiectivele tradiționale ale stațiunii

Zona izvoarelor minerale
Edilii din Slănic spun că nu pot uita nici obiectivele căutate de turiști, veniți în stațune de plăcere sau la tratment. Zona izvoarelor, una dintre zonele de mare interes din stațiune, a fost deja reabilitată, pe bani europeni. Acum arată bine, iar toți cei care trec pe acolo sunt încântați. Și pârtia de schi, deja punct de reper pe harta Slăniciului, are nevoie de amenajări speciale, mai ales în zona de urcare pe pârtie și chiar în perioada de vară. „Pârtie spune primarul Andrei Șerban - este un obiectiv care încă nu-i administrat de Primărie. Nu putem dispune începerea de construcții necesare acolo, precum zone de alimentație publică, de închiriere de material sportiv etc. Nu putem dispune nici de folosirea instalației de urcare pe pârtie și în timpul verii, pentru ca turiștii să poată admira de sus Valea Slănicului. Este o problemă a actualilor administratori, care, evident, fac calcule de eficiență economică. Dar, noi am făcut deja demersuri pentru demolarea unor construcții pentru care nu s-au respectat autorizațiile de construcție. Tot acolo, în perioada lunii sptembrie vrem să achiziționăm căsuțe, care vor fi scoase la licitație pentru închiriere, pentru amenajarea de mici puncte comerciale sau pentru închirierea de articole sportive.”
Primarul mai susține că foarte mult ajută și proiectul depus de mai bine de un an pentru ca în zona de lângă biserica ortodoxă, din centru, să fie construit un aqualand acoperit și amenajată baza sportivă, în amfiteatru. Lângă ea va prinde bine o parcare etajată și subterană pentru 110 mașini, amenajarea unui patinoar și a unei piste de role. Proiectul este în reevaluare pentru finanțare prin Programul Oprațional Regional 2014 – 2020.
Hotelul Perla, o emblemă a Slănicului, încă în renovare
Celebrul Cazino este, acum, o proprietate privată. „Încă nu a fost deschis publicului – spune Anfrei Șerban -, dar noi am deschis un litigiu pentru recuperarea unei spurafețe de teren de acolo, de 1.650 mp, care aparține domeniului public. Procesul este încă pe rol. Rău este că acest obiectiv atât de important este încă neutilizat. Legea ar trebui să oblige proprietarii de atfel de obiective să le reabiliteze.” Reabilitarea Hotelului Perla se află în fază finală. Probabil lucrările se vor finaliza până în luna august. Va fi un hotel de patru stele, cu saună, cu centru SPA și celelalte. „Solicitarea din partea turiștilor este foarte mare – susține primarul orașului. La recenta sărbătoare de 1 Mai, nu găseai nicio cameră în tot Slănicul. Este un reviriment al acesei stațiuni, care ține și de activitatea pe care o prestăm noi. Degeaba un agent economic caută să facă ceva frumos, dacă nu există infrastructură și celelalte elemente prin care să fie atrași turiștii.”
Licența de exploatare a izvoarelor cu apă minerală este în curs de preluare de Institul Național de Balneologie. Acest institut acreditează calitatea medicală a izvoarelor. Aflăm că Institutul intenționează să-și mărească activitatea în Slănic, pentru că sunt solicitări foarte multe. Această instituție a modernizat deja Sanatoriul balnear și este în discuții pentru achiziția Complexului balnear Racoviță. Andrei Șerban crede că dacă se va întâmpla și aceasta, Slănic Moldova va redeveni capitala balneologiei din România. „Institutul – susține primarul - este prezent în Slănic datorită eforturilor noastre, ale Primăriei, și au început cu reabilitarea Sanatoriului balnear. Atât timp cât avem condiții de tratament corespunzătoare, e clar că fiecare agent economic de la noi va avea posibilitatea să aducă un număr mai mare de turiști.”
Și Hotelul venus, administrat de sindicate, a fost reabilitat și redeschis. În aceste zile, și datorită evenimentului de off road hotelul este plin.

Ultima noutate: bazinul de înot „polo-didactic”

Bazinul de inot didactic
La intrarea în stațiune, o construcție cu o arhitectură și un design aparte atrage orice privire. Construcția se află deja aproape de finisare și este un bazin de înot, pe care Andrei Șerban ține să-l numească „polo-didactic”, cu o capacitate de 500 mc de apă și cu instalații foarte moderne. „L-am amplasat la jumătatea distanței dintre școlile localității – explică primarul -, pentru că destinația lui sunt tocmai elevii. Acolo vor învăța să înoate, cu profesori specialiști.” Constructorul susține și el că multă lume, chiar și din Onești, se interesează de inaugurarea bazinului.

Slănic Moldova redevine stațiune

Slănicul este, acum, reper de comparație cu alte stațiuni renumite din România, unde domnește paragina. Primarul din Slănic crede că este normal să muncească, să lupte pentru dezvoltarea stațiunii. Astfel, aici, odată ce vin turiști e clar că localnicii vor avea locuri de muncă, iar tinerii, în special, nu vor mai pleca în altă parte. Dacă toată zona se dezvoltă, investitorii vor veni și ei cu bani. Vor investi dacă sunt solicitări. Iar dovada trendului este numărul mare de pensiuni nou construite pe Valea Slănicului.

Pădurea, plămânul verde al Slănicului

Caracterul vulcanic al primarului Abdrei Șerban devine și mai evident când apare problema altei bogății naturale din stațiune: pădurea. „Este plămânul verde al stațiunii – a opinat primarul. Toți se minunează de aerul curat de la noi. Dar, trebuie spus că nici cei de la Epitropia Iași, proprietară peste multă pădure de aici, nici cei de la ocolul silvic bisericesc sau chiar de la Direcția Silvică ori de la ocolul silvic privat nu vor avea acces pe drumurile din administrarea noastră, nu vor putea tăia pădurea după bunul plac. Noi aici trăim și vrem să avem pădure. Toți apreciază că la noi nu văd, ca în alte zone, coaste de munte dezvelite prin tăieri masive, ilegale. Nu voi permite nimănui să-și bată joc de pădure. Unii susțin că e proprietatea lor, că au plan de tăiere, dar eu cred că exagerează.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu