Promoția 1965 a Liceului „Spiru Haret” Moinești s-a reunit după 50 de ani

Frumoși, demni, puși la patru ace, dar mai ales fericiți că se revăd după încă zece ani, adică la 50 de ani de când au plecat definitiv din școala în care au învățat, Liceul „Spiru Haret”, din Moinești, foștii elevi ai Promoției 1965 s-au reîntors în bănci. Ziua aleasă de ei pentru revederea jubiliară începuse mohorât, cu plafon de nori, cu perdele de ploaie peste dealurile și munții din jur. Ca un făcut, de cum a început să se umple curtea liceului de oameni a ieșit soarele. Poate pentru că era atât de mult soare în sufletele tuturor.

Soneria electrică a liceului „Spiru Haret” a rămas, sâmbătă, 23 mai, un obiect mut. Doi dintre foștii absolvenți au avut grijă să aducă de acasă clopoței, cu care au dat, ca pe vremuri, semnalul de intrare în clasă. Toți au pășit pragul clasei cu inima strânsă. De emoție. N-o spuneau explicit, dar se citea în ochii lor. Sala, acum mult diferită, modernă, elegantă, s-a luminat de ghioceii din părul bărbaților, s-a animat de foștii elevi a nu mai puțin de patru clase ale Promoției 1965. Au luat loc în bănci. La catedră, marțiali, dar la fel de frumoși și de demni ca elevii din fața lor și la fel de emoționați, s-au așezat profesorii: Adriana Căzănel, directoarea în exercițiu a liceului, Gheorghe Mihai, Elena Bejan, Ioan Agrigoroie, Gheorghe Grecu și Paula Bostan. Împreună au cântat, ca acum o jumătate de secol, imnul academic „De Brevitate Vitae” (cunoscut popular ca „Gaudeamus igitur”) și au păstrat un moment de reculegere pentru colegii lor trecuți în Eternitate.

Profesorii Promoției 1965

Mult mai tânără, un om al vremurilor de astăzi, Adriana Căzănel a deschis ceremonia revederii și a prezentat liceul pe care îl conduce, cu realizările lui, cu proiectele în derulare, ale liceului care are doar cu zece ani mai mult decât promoția de elevi reuniți după 50 de ani. „Liceul a rămas la fel de bun ca în anii în care dumneavoastră ați absolvit – a spus directoarea. Procentul de promovabilitate la bacalaureat este de 87 – 90%. Noi ne străduim să urmăm exemplul profesorilor dumneavoastră, care au fost dascăli extraordinari, și să transmitem colegilor mai tineri acest exemplu.”

Momentul culminant al revederii a fost, evident, cel în care a început strigarea cataloagelor. Deși majoritatea foștilot elevi s-au mai revăzut și acum 10 sau 20 sau 30 de ani, când au răspuns, pe rând, „prezent” au făcut-o cu aceeași mare emoție. Sunt, acum, oameni cu mare experiență, încercați în fel și chip de viață, cu mult mai multe realizări și cu la fel de multe vise. Au copii și nepoți de care sunt tare mândri, au înfruntat încercări teribile, au construit ceva pentru a rămâne urmașilor, dar mai întâi și-au construit o viață frumoasă. Unii au mai scăpat câte o lacrimă, au povestit despre ei cu vocea tremurândă, dar i-am văzut, pe toți, ca oameni puternici, dintr-o generație mândră și demnă.

Moderatorul ceremoniei, Vlad Marin (Marinică), milităros cum îi este felul, a ținut strâns frâul discuțiilor și chiar și-a surprins colegii și profesorii recitând o poezie și două epigrame „producții proprii” dedicate special revederii jubiliare. Apoi le-a readus aminte tuturor cum arătau, fiecare, în anii de liceu, în fotografiile de atunci – erau atât de tineri, frumoși, inteligenți, încrezători în viitor. Pentru că așa este tinerețea.

Simbolic, dar ca un gest care arată tocmai încrederea în viitor, absolvenții de acum 50 de ani au plantat în curtea liceului un pui de stajar. Peste alți 50 de ani, puiul va fi un stejar puternic.

Petrecerea colegială care a urmat ceremoniei a fost cel mai bun prilej ca poveștile fiecăruia să fie spuse pe îndelete. Pe la mese au apărut, rapid, plicurile cu fotografii de familie, s-au depănat amintiri, s-au refăcut întâmplări de pomină din anii de liceu. Din minunata și inegalabila viață de liceu.