Proiecția documentarului Aliyah Dada a încheiat Simpozionul Tristan Tzara, la Moinești

Mihai Tănase, Oana Giurgiu și Viorel Costea,
amfitrionul Simpozionului, la întâlnirea cu moineștenii

Simpozionul anual „Tristan Tzara și cultura Dada”, ajuns la ediția a cincea, s-a încheiat, vineri, 24 aprilie, la Moinești cu un eveniment de excepție - proiecția documentarului de lung metraj „Aliyah Dada” (produs de Libra Film), un film de Oana Giurgiu început acum cinci ani în orașul petroliștilor și finalizat în Israel, acolo unde în 1882 un grup de evrei moineșteni înființa una dintre primele comunități de evrei care proveneau din România.

La eveniment au participat regizoarea Oana Giurgiu și cameramanul Mihai Tănase, care au explicat spectatorilor resorturile care i-au împins la această interesantă aventură și modul în care văd, acum, ceea ce au vrut să întruchipeze în perimetrul unui ecran: „o poveste de «dragoste și ură» – două părți incapabile să trăiască împreună, dar și nostalgice după despărțire.” Pentru că - așa cum spun chiar realizatorii – „filmul este o incursiune personală, bine documentată a autoarei Oana Giurgiu în istoria evreilor din România, în relația când absurdă, când paradoxală, dintre români și evrei, ca un tablou suprarealist care se construiește vizual printr-o serie de colaje, îmbinând contextul istoric mare cu interviuri, amintiri și istorii individuale.” De aceea, spiritul curentului artistic, Dadaismul, lansat de grupul de artiști și scriitori adunați în jurul celebrului poet și eseist Tristan Tzara, care s-a născut la Moinești, este leitmotivul folosit la construcția riguroasă dar și grațioasă a narațiuni filmului.

Aliyah DaDa  urmărește emigrația evreilor din România către Palestina, surprinzând și relațiile acestora cu românii în cei peste 130 de ani scurși de când primii evrei au luat drumul Palestinei. „Moineștiul – spune, în film, Oana Giurgiu - l-a redescoperit pe Tristan Tzara, cel care s-a născut aici acum mai bine de un secol. Moineștiul a fost un sat pierdut ulterior printre blocurile de locuințe comuniste. Blocuri comuniste și Tristan Tzara! Nu se putea o potrivire mai dadaistă. Și totuși, alăturarea sunt sigură că ar fi fost pe gustul lui. Dar, pe vremea când se năștea Tzara evreii nu erau români, ci străini fără patrie.”

Filmul spune poveștile de viață ale unor oameni care ele în sine pot fi subiecte de film. Și, astfel, apar în film nu mai puțin de 19 astfel de personaje, unii dintre cei care au trăit marasmul exodului evreilor din România către Palestina.

În zilele următoare voi publica un interviu cu regizoarea Oana Giurgiu.

Oana Giurgiu

„Sunt foarte emoționată că am venit la Moinești. Am crezut că e foarte simplu să încep filmul aici, apoi să-l continui la Rosh Pina (oraș înfrățit acum cu Moineștiul) și la Zikhron, în Israel. Și nu m-am înșelat. Am găsit acolo urmașii celor care au plecat din România. Fascinant este că, la 130 de ani de atunci, dacă te plimbi pe străzile din Zikhron sau din Rosh Pina, mulți oameni spun «A, eu sunt din Moinești, familia mea e din Focșani sau din Botoșani». Sunt oameni care, cei mai muți, n-au fost în România, poate nici nu știu prea bine unde este Moineștiul. Dar știu că Moineștiul seamănă foarte bine cu Rosh Pina.”

Oana Giurgiu, regizor