Premianții Galei Excelenței în Asistenței Sociale 2015 |
Sorin Brașoveanu, directorul general al Direcției
Generale de Asistență Socială și Protecța Copilului (DGASPC) Bacău și instituția
pe care o conduce s-au numărat, la începutul acestei săptămâni, printre nominalizările
celei de a doua ediții a Galei Naționale a Excelenței în Asistența
Socială 2015. Evenimentul a avut loc la Ateneul Român și a fost organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali din
România chiar de Ziua Mondială a Asistenței Sociale (17 martie), pentru a
recompensa performanța și excelența celor care și-au adus contribuția la
dezvoltarea asistenței sociale și la promovarea profesiei de asistent social în
anul 2014.
Chiar dacă nu au urcat, în finalul competiției, pe podiumul Galei, Sorin
Brașoveanu și DAGSPC au fost prezentați asistențe (din care a făcut parte și un
foarte numeros grup de susținători din județul Bacău) pentru perfomanțele obținute
în întreaga activitate. „DGASPC – s-a spus - este o instituție emblematică în
județul Bacău, dar și la nivel național, gestionând cu succes un domeniu de
activitate complex, cel al copiilor, familiilor și persoanelor aflate în
dificultate. În 2014, și-a propus găsirea unei familii pentru fiecare copil și închiderea
sistemului rezidențial până la sfârșitul anului 2016.” De asemenea, Sorin Brașoveanu
a fost prezentat pentru performanța în profesionalizarea sistemului de asistență
socială la DGAPSC Bacău, „recomandat
de inițiativa, coerența și
constanța în demersurile specifice profesiei, recunoașterea județeană, națională
și internațională pentru calitatea de bun profesionist, care îmbină teoria cu
practica în sistemul de asistență socială, specialist axat pe analiză și soluționare
a problemelor cu care se confrontă beneficiarii activității de asistență socială,
precum și imparțialitatea de care dă dovadă”.
Grupul băcăuan la Gala Națională |
„Suntem mândri că ne-am aflat în lista finaliștilor
la două categorii de premii importante ale Galei Naționale a Excelenței în
Asistență Socială. Considerăm că este o recunoaștere a profesionalismului fiecărui asistent social,
a echipei DGASPC Bacău, echipă coordonată de domnul Sorin Brașoveanu. Competițiile
de acest gen au rolul de a ne motiva și a ne menține determinarea în
activitatea de zi cu zi.”
Marilena Lăcrămioara Mocanu, șef de Complex la
DGASPC Bacău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu