miercuri, 3 septembrie 2014

Expoziție de cruci de mână și pristornice la Biblioteca din Onești



Dorel Bălăiță, inginer la Chimcomplex Borzești și unul dintre foștii noștri colegi de breaslă în Bacău, pregătește, la Biblioteca Rosetti, din Onești, o inedită expoziție de cruci de mână și de pristornice (peceți în formă de cruce cu care se întipăresc prescurile), care va fi vernisată pe 11 septembrie, de la ora 17,00, în holul mare al instituției. Pasionatul colecționar dar și autor de cruci cioplite în lemn a intitulat expoziția cum altfel decât "Omagiu Crucii", iar simezele și vitrinele vor găzdui 60 de cruci de mână și pristornice (sau pecetare, prescurnicere). Dorel Bălăiță ne invită – așa cum ne-a declarat  - la ”o călătorie în sufletul țăranului român de altădată prin intermediul a circa 60 de cruci de mână ți pristornice (pecetare ori prescurnicere) readuse la lumină de un inginer chimist îndrăgostit de arta populară românească!.
De ce o astfel de expoziție? Ne-a lămurit tot Dorel Bălăiță. ”În primul rând – am notat -, pentru a omagia Crucea, a cărei Înălțare o sărbătorim pe 14 septembrie. Este un «tribut» adus de un inginer meșterului popular anonim plin de ingeniozitate, care a creat astfel de obiecte de cult într-o diversitate atât de mare și care au ca simbol Crucea Mântuirii noastre. Pentru a vă prezenta acest filon de creativitate, de genialitate transmis noua de înaintași, mărturii ale spiritualității românești genial exprimate în lemn. Pentru a vă prezenta o particică din sufletul străbunilor noștri păstrată în aceste obiecte de cult. Pentru că pecetarele și crucile de mână pot deveni unul din brandurile de tip cultural de rezistență, cu care România s-ar putea mândri. Pentru a ne rupe pentru câteva clipe din lumea contemporană care își uită tot mai mult rădăcinile încercând să imite obiceiuri/tradiții străine nouă. Pentru că-mi plac aceste obiecte, mă bucur când le realizez, dar și când le privesc și vreau să împărtășesc cu dumneavoastră aceasta bucurie.
    La vernisaj va vorbi, despre semnificația și simbolistica crucii în viața creștinului, preotul Nicolae Zaharia, de la Biserica Sf. Nicolae, din Onești.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu