duminică, 1 iulie 2012

Rafo reia negocierea unui împrumut de 330 milioane euro


Iakov Goldovskiy
Administratorii societăţii Rafo Oneşti vor solicita, la începutul lunii august, acordul acţionarilor pentru negocierea unui credit de 330 de milioane de euro de la creditori externi, pentru finanţarea proiectului de retehnologizare şi modernizare a instalaţiilor rafinăriei. Va fi, practic, o reluare a unei astfel de iniţiative, pusă pe rol încă din 2009.
În luna aprilie, acţionarii de la Rafo au respins, însă, o propunere similară, privind atragerea unor împrumuturi în valoare cumulată de 70 de milioane de euro şi au revocat decizii ale adunărilor generale ale acţionarilor din 2009 şi 2010 privind contractarea unui împrumut de 330 de milioane de euro cu garanţia statului. Hotărârea a pus pe jar salariaţii rafinăriei şi nu numai, dar reprezentantul acţionarului majoritar, Iakov Goldovskiy, a dat imediat asigurări că Petrochemical Holding, înregistrată în Austria, care deţine 96,5% din capitalul companiei din Oneşti, nu va renunţa la aceasta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu