CEC Bank a lansat Depozitul pe termen lung, un nou produs de
economisire în lei pentru persoane fizice, cu termene de constituire de 18, 24,
30 sau 36 de luni. Valoarea minimă a depozitului este de 500 de lei, iar la
scadenţă suma depozitului şi dobânda cuvenită se virează în contul curent. Nu
se percepe comision de retragere numerar în ziua de scadenţă. De asemenea,
pentru conturile curente deschise persoanelor fizice CEC Bank nu percepe
comision de deschidere sau de administrare lunar/anual. Rata anuală a dobânzii
este variabilă, fiind actualizată semestrial în funcţie de rata dobânzii de
politică monetară a BNR. Astfel, pentru termenele de constituire de 18 şi 24 de
luni, dobânda anuală bonificată este egală cu rata dobânzii de politică monetară
a BNR, la care se adaugă 0,5%, iar pentru termenele de constituire de 30 şi 36
de luni, dobânda anuală bonificată este egală cu rata dobânzii de politică
monetară a BNR, la care se adaugă 0,75%.
În prezent, dobânzile practicate la
Depozitul pe termen lung se oferă 5,75% la 18 şi 24 de luni şi 6% la 30 şi 36
de luni.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu