- evenimentele sunt organizate de Camera de Comerţ, la Centrul de Afaceri şi Expoziţii
Front-office
- ul expoziţiilor de agricultură şi alimentaţie este şi în acest an Grupul Agricola Bacău |
Camera de Comerţ şi Industrie Bacău, în parteneriat cu Direcţia
pentru Agricultură, Camera Judeeţană Agricolă, Sucursala Bacău a Agenţiei de Plăţi
şi Intervenţie în Agricultură şi Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare
Rurală şi Pescuit, a deschis, joi, 26 aprilie, regalul expoziţinal compus din
trei manifestări promoţionale: Agromexpo, Alimentexpo şi Plant Expo.
Evenimentul a avut loc la Centrul de Afaceri şi Expoziţii Bacău, locul în care,
conjunctural, la aceaşi dată şi la aceaşi oră s-au aflat şi doi miniştri (al
Administraţiei şi Internelor şi al Dezvoltării Regionale). La eveniment au
participat şi primarul Municipiului Bacău, oameni de afaceri, fermieri, şefi de
instituţii şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Pentru a veni în contact cu
noutăţile privind sprijinirea agricultorilor, cu fondurile de finanţare şi
pentru identificarea şi rezolvarea problemelor legate de acestea, deschiderea
regalului expoziţional a fost urmată de forumul cu tema "Oportunităţi şi
provocări pentru agricultura judeţului Bacău".
La cele trei expoziţii
participă, în calitate de expozanţi, peste 70 de agenţi economici din 12 judeţe
ale ţării. Ei prezintă şi oferă spre vânzare produse din carne, lactate, brâînzeturi
tradiţionale, produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie, băuturi alcoolice
şi nealcoolice, miere şi produse apicole, legume şi fructe conservate,
dulciuri, produse vegetariene, produse eco/bio, utilaje, echipamente şi
accesorii pentru industria alimentară, ustensile pentru bucătărie, instalaţii şi
echipamente pentru silozuri şi ferme zootehnice, unelte şi scule pentru
agricultură, furaje, îngrăşăminte, seminţe, plante şi accesorii pentru grădinărit,
tractoare, semănători şi alte utilaje agricole. "Sunt aşteptaţi, la
eveniment, şi în zilele următoare, în calitate de vizitatori profesionali,
managerii şi specialiştii din firmele care comercializează produse alimentare şi/sau
agroalimentare, asociaţiile agricole, inginerii agronomi, fermierii,
agricultorii, dar şi publicul larg, care va putea achiziţiona diverse produse
alimentare la preţuri de producător" - a precizat directorul general al
Camerei de Comerţ, Mihai Tulbure. Expoziţiile pot fi vizitate zilnic între
orele 10.00 -18.00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu