Camera de Comerţ şi Industrie Bacău organizează, în perioada 16 - 18 martie, la Central Plaza Bacău, manifestările expoziţionale Târg de Nunţi (ediţia a IX-a) şi Târg de Turism (ediţia VI-a). "În societatea modernă - spune preşedintele acmerei, Doru Simovici -, căsătoria se pregăteşte un pic mai mult... Cu pasiune! Aşteptând cu emoţie nunta, viitorii miri au nevoie, totuşi, de puţin spirit practic pentru a stabili câteva detalii organizatorice, pentru ca cel mai fericit eveniment din viaţa lor să fie unic, în ton cu tendinţele actuale".
Astfel, la Târgul de Nunţi vor putea fi văzute rochii pentru mirese, costume pentru miri, organizări de evenimente, servicii de catering şi de cofetărie, bijuterii, servicii de filmări / foto, saloane SPA, vinuri din podgorii renumite, invitaţii de nuntă şi decoraţiuni. La Târgul de Turism, însă, vor fi oferite pachete turistice promoţionale, oferte de vacanţă în locuri exotice, geoturism şi turism balnear. Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 - 20.00.
Până la această dată, au confirmat participarea, în calitate de expozanţi, peste 50 de agenţi economici, din 12 judeţe şi din Municipiul Bucureşti. Parteneri de organizare sunt Patronatul din Turism şi Alimentaţie Publică Bacău şi Centrul Europe Enterprise Network - RO Bacău. Ziarul de Bacău este partener media.
Vizitatorii au posibilitatea de a participa, gratuit, la o serie de acţiuni conexe, care vor fi organizate sâmbătă, 17 martie, la Central Plaza. Astfel, de la ora 13,00 va avea loc parada mireselor, de la ora 14,30 un moment special ţinut de magicianul Augustin, iar de la ora 15,00 se va extrage tombola târgurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu