miercuri, 7 martie 2012

Dedeman deschide, joi, al doilea magazin în Constanţa

Compania Dedeman Bacău, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital integral românesc, deschide joi, 8 martie, al doilea magazin din Constanţa. Magazinul din Cartierul Tomis Nord a fost ridicat printr-o investiţie de 15,5 milioane de euro, are o suprafaţă construită de peste 15.000 de metri pătraţi şi 300 de locuri de parcare. "Este un nou pas în îndeplinirea viziunii noastre de a crea un mediu de vânzare cu amănuntul pentru clienţii care doresc să-şi construiască sau să amenajeze locuinţa ori grădina mult visată" - spune Dragoş Pavăl, preşedintele companiei.
Noul magazin din Constanţa, al 27-lea la nivel naţional sub marca Dedeman, păstrează caracteristicile şi calitatea reţelei şi oferă peste 45.000 de produse, din toate domeniile necesare proiectelor de construcţie, reabilitare sau amenjare, dar şi servicii auxiliare. Noua locaţie este deschisă la trei ani şi jumătate de la inaugurarea primului magazin de la malul mării, situat în Agigea, şi lansează seria inaugurărilor din 2012, alte patru magazine urmând a fi deschise în acest an.
Cu 26 de magazine, din care cinci inaugurate în 2011, compania Dedeman a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste două miliarde de lei şi are ca obiectiv pentru anul în curs creşterea cifrei de afaceri cu 10%. Compania mai deţine două centre logistice, un parc auto propriu, oferă pieţei peste 45.000 de produse care acoperă 11 domenii, are peste 5.000 de angajaţi şi        peste 285.000 mp suprafaţă de vânzare (între 6.000 - 18.000 mp suprafaţa unui magazin).
Dedeman este afacerea de succes a doi antreprenori băcăuani, care din 1992, pe parcursul celor 20 ani de activitate, au dezvoltat o companie care a înregistrat un succes constant.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu