sâmbătă, 3 martie 2012

Alternative culinare în Postul Paştelui: Agricola te pofteşte la Şniţel vegetal refrigerat


Şniţelul vegetal, creat pentru diete şi posturi
Agricola Bacău întâmpină Postul Paştelui cu o gamă de produse ready-meal (uşor de preparat) vegetale, adresate consumatorilor atenţi la regimul alimentar înainte de această sărbătoare, dar şi dornici de o masă rapidă şi delicioasă. Unul dintre acestea este Şniţelul vegetal refrigerat, un produs după o reţetă complet nouă, care are ca ingrediente principale soia şi legume deshidratate, fiind condimentat conform obiceiurilor româneşti, cu puţină ceapă şi piper. Timpul de gătire al acestuia se rezumă la o încălzire de doar două minute, fie că este vorba de cuptorul cu microunde, cuptorul simplu sau tigaia teflonată, fără ulei. Produsul este ambalat într-un sistem inovativ de tip "tray sealing" (in caserole), în atmosferă controlată, cele patru bucăţi de şniţel fiind cuprinse într-o caserolă cu pereţi transparenţi. Şniţelul vegetal se alătură gamei de produse similare congelate: Hamburgeri, Nuggets şi Pîrjoale vegetale.
Noul Şniţel vegetal refrigerat a fost obţinut în urma unei cercetări calitative coordonate de Agricola Bacău în cinci centre pilot din România cu privire la obiceiurile de consum specifice românilor care cumpără astfel de produse de post. Cercetarea, realizată în cinci centre urbane mari (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova) a fost alcătuită din testări de gust şi interviuri de grup.
Rezultatele arată că pentru consumatorii români motivul principal în achiziţia de produse de tip ready-meal este lipsa timpului pentru gătit (46 % - răspuns spontan). Achiziţia de produse ready meal se face în proporţie de 73% din retailul modern.
Europrod SA, companie din Grupul Agricola Bacău, care fabrică produsele vegetale de tip ready-meal, şi-a menţinut anul trecut poziţia de lider de piaţă, cu o cotă de 19%. "Potrivit istoricului nostru - spune Vasile Roman, directorul general al companiei Europrod -, vânzările de produse de post cresc în volum de la o tonă pe o luna în care nu se posteşte, la peste 20 de tone într-o lună de post. Dacă totalul vânzărilor de produse vegetale, în postul de Paşte din 2011, a atins 33 de tone, iar în postul Crăciunului 31 de tone, în aceste şapte săptămâni de post credem că vom ajunge la 45 de tone de produse vegetale comercializate, dintre care aproape zece tone din noul nostru produs, Şniţel Vegetal refrigerat."
În 2011, vânzările de semipreparate Agricola au crescut cu 11% în volum, respectiv cu 19% în valoare, comparativ cu anul anterior. Vânzările s-au efectual în special pe piaţa HoReCa (hoteluri, restaurente, catering), pe fondul unei scăderi pronunţate a pieţei produselor ready-meal din carne la consumatorii finali.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu