Orice cumpărătură cu plata integrală efectuată cu cardurile de credit Bancpost în ziua de 29 februarie va fi recompensată cu 4% înapoi pe card. Bancpost declară 29 februarie ca "Ziua pe Plus" şi celebrează această zi specială, câştigată o dată la 4 ani, împreună cu clienţii săi, prin cumpărături mai ieftine cu 4%. "Odată la patru ani ne bucurăm de o zi în plus, pe care fiecare dintre noi ar trebui să o valorifice din plin. Prin campania «29 februarie - Ziua de Plus» ne încurajăm clienţii să iasă din cotidian şi să transforme ziua de 29 februarie într-o zi specială în viaţa lor, oferindu-le un sprijin financiar indiferent de modul în care ei aleg să o petreacă. Totodată, atenţia noastră se va îndrepta, în această zi, şi către cei aflaţi în dificultate, astfel că vom direcţiona o sumă de bani către o cauză socială, cu implicarea comunităţii noastre Facebook" - ne-a declarat George Georgakopoulos, director executiv senior al Diviziei Credite Persoane Fizice a băncii.
Promoţia este activată automat pentru toţi posesorii de carduri de credit Bancpost, iar suma reprezentând 4% din valoarea tranzacţiilor efectuate la comercianţi va fi returnată în conturile de card ale utilizatorilor în luna următoare. Mai mult, până pe 31 martie retragerile de numerar efectuate cu cardurile de credit Bancpost beneficiază de o dobândă de doar 1,5% pe lună, pentru primele trei luni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu