Sursa: AAFR |
Nivelul cumulat al activelor nete al societăţilor de investiţii financiare (SIF) a fost, la sfârşitul lunii ianuarie, de 6,2 mld. de lei, ceea ce reprezintă o diminuare cu 1,9% faţă de luna anterioară şi faţă de finele anului 2011 - ne-a informat Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România. La SIF Moldova Bacău, nivelul activelor nete a continuat să scadă şi în luna ianuarie.
Nivelul preţurilor de închidere, la 31 ianuarie, comparativ cu luna anterioară, a continuat să înregistreze, însă, aprecieri semnificative la SIF Moldova, cu 24,9%. Societatea din Bacău avea cea mai mare expunere pe acţiuni cotate din categoria investiţii pe termen scurt, cu 81,2% (80,9% anterior), comparativ cu media de 62,9% (63,6% anterior) pe anasamblul celor cinci SIF-uri. Ponderea acţiunilor din portofoliu cotate, în total active, era la SIF Moldova de 82% (81,5% anterior).
Investiţiile în industria OPCVM / AOPC (organisme de plasament colectiv în valori mobiliare / alte organisme de plasament colectiv) erau, pe ansamblul SIF, de 73,4 mil. de lei, cu 9,1% mai mari decât în luna decembrie, şi o pondere de 1,1% în total active. La finele lunii raportate, SIF Moldova, cu 22,5 mil. lei (2,0% din activ), avea cea mai mare deţinere de astfel de titluri în portofoliu. Cea mai mare pondere a depozitelor bancare în activ era la SIF Muntenia, cu 11,9%, pondere in total active, urmată de SIF Moldova cu 10,6%.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu