marți, 28 februarie 2012

Chimcomplex lansează oficial proiectul modernizării Soda M

Celulele de electroliză vor fi înlocuite
Proiectul "Îmbunătăţirea eficienţei energetice la electroliza cu membrană", aplicat de societatea Chimcomplex Borzeşti de la începutul acestui an, va fi lansat oficial, miercuri, 29 februarie. Proiectul, care vizează retehnologizarea actualei instalaţii Soda M, are o valoare totală de aproape 55 de milioane de lei şi este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial "Creşeterea competitivităţii economice". Finalizarea proiectului este estimată într-o perioadă 22 de luni, adică în octombrie 2013. Obiectivul acestuia este creşterea eficienţei energetic şi obţinerea unei economii de energie electrică de 17%, prin investiţia în echipamente de ultimă generaţie. Primele comenzi pentru achiziţionarea de echipamente de ultimă generaţie în domeniu au fost deja lansate. Noua investiţie este cea mai importantă după construcţia instalaţiei Soda M, în 1996, şi a instalaţiei de cogenerare de energie electrică şi abur tehnologic, din 2008.
De la acest eveniment vom reveni cu amănunte.

sâmbătă, 25 februarie 2012

Ghişeul bancar


  • UniCredit Ţiriac: a lansat un serviciu care permite reîncărcarea cartelelor de telefon mobil pre-plătite la orice bancomat (ATM) sau multifuncţional non-stop banking (BNA) din reţeaua băncii, fără niciun cost suplimentar pentru clienţi;
  • BCR: va scumpi administrarea contului curent, din 27 martie,. Comisionul va creşte cu un leu, de la 2,5 la 3,5 lei pe lună;
  • Alpha Bank: a redus cu 2% marja de dobândă la creditele ipotecare în lei, până la 4,5% peste indicatorul Robor la 3 luni;
  • RDS: a majorat cu 0,5%, până la 6,5% pe an dobânda la depozitele în lei pe şase luni;
  • OTP: acordă o dobândă specială, de 15,79% (DAE 16,98%) şi un termen de aprobare rapid, de 48 de ore, la creditul de nevoi personale fără ipotecă, în lei;
  • Garanti: va acorda finanţări în valoare de 22,5 milioane de euro companiilor mici şi mijlocii, în special celor deţinute sau administrate de femei.

Am intrat în "Anul Internaţional al CAR-urilor"


Anul 2012 a fost desemnat de Organizaţia Naţiunior Unite "Anul Internaţional al CAR-urilor". Vestea ne-o aduce Constantin Cristea, preşedintele uneia dintre cele mai importante instituţii financiare nebancare (IFN) din judeţul Bacău, CAR CFR Comăneşti, dar am mai aflat că iniţiativa ONU a fost luată încă din anul 2009. Pentru cine încă nu ştie, CAR se traduce prin "case de ajutor reciproc". "CAR CFR Comăneşti - spune domnul Cristea -, împreună cu alte CAR-uri afiliate FEDCAR (Federaţia Caselor de Ajutor Reciproc din România) face parte din marea familie a Consiliului Mondial al Caselor de Ajutor Reciproc (WOCCU), iar FEDCAR este singura organizaţie de acest fel din ţara noastră afiliată la WOCCU."
În înteaga lume sunt circa 54.000 de case de ajutor reciproc, în 97 de ţări, care oferă servicii financiare nebancare la peste 186 de milioane de oameni. Potrivit preşedintelui WOCCU, Pete Crear (unul dintre membrii Comitetului Naţiunilor Unite care a elaborat recomandarea pentru anul 2012), Consiliul Mondial al CAR "a fost întotdeauna mândru că se află în fruntea dezvoltării globale a CAR-urilor, iar Anul Internaţional va ridica şi mai mult valoarea rolului important pe care îl joacă acesta în viaţa economică şi socială a oamenilor." La raportul întocmit de Secretariatul General al Naţiunilor Unite pentru recomandarea "Casele de Ajuror Reciproc în dezvoltarea socială" au contribuit substanţial şi membrii din conducerea WOCCU. Această recomandare, care a dus la votul Adunării Generale a ONU, menţionează abilităţile caselor de ajutor reciproc în sensul de "a promova cea mai completă participare posibilă la dezvoltare economică şi socială a tuturor oamenilor". Totodată, Adunarea recomanda promovarea şi dezvoltarea instituţiilor financiare nebancare, pentru a-şi atinge scopul lor de finanţare a tuturor categoriilor de persoane prin acordarea accesului la serviciile financiare.
Declaraţia Naţiunilor Unite încurajează toate ţările membre şi organizaţiile împuternicite să sprijine casele de ajutor reciproc, prin conştientizarea publică a rolurilor pe care le au acestea în "dezvoltarea susţinută, în eradicarea sărăciei şi între mijloacele de existenţă din diferitele sectoare economice", atât din zonele urbane, cât şi rurale. Mai mult, declaraţia încurajează guvernele să creeze medii legale şi sociale care să conducă la dezvoltarea CAR-urilor "prin asigurarea unui teren neutru pentru casele de ajutor reciproc faţă de alte instituţii comerciale şi sociale, inclusiv stimulente adecvate în ceea ce priveşte taxele şi accesul la serviciile şi pieţele financiare."
"CAR CFR Comăneşti - a mai precizat Constantin Cristea -, ca membru al FEDCAR afiliată la WOCCU, va colabora cu toate instituţiile financiare nebancare în planificarea şi promovarea Anului Internaţional al CAR-urilor."

Băcăuanul Laurenţiu Baciu a fost ales preşedinte al LAPAR


Laurentiu Baciu
Adunarea generală a Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), întrunită pe 23 februarie, la Buzău, l-a ales în funcţia de preşedinte al organizaţiei pe inginerul agronom Laurenţia Baciu, administratorul societăţii Romagria, din Bacău. La adunarea de alegeri au participat şi fermieri din judeţul Bacău, membri ai Asociaţiei Judeţene a Producătorilor Agricoli, care este afiliată LAPAR.
Laurenţiu Baciu a girat, timp de aproape două luni funcţia de preşedinte, în calitate de interimar, după demisia fostului preşedinte, Nicolae Sitaru.
Noul preşedinte are 53 de ani şi este absolvent al Facultăţii de Agronomie a Universităţii de ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi. Primii ani de activitate i-a consumat într-o unitate agricolă de stat, dar din 1992 a înfiinţat societatea comercială Romagria, al cărei administrator unic este. Romagria Bacău se ocupă cu exploatarea de terenuri agricole, o parte aflate în proprietatea acesteia, altă parte în regim de arendă, pe circa 2.000 de hectare, pe raza a cinci comune din judeţul Bacău. "Îmi fac meseria cu multă placere, cu pasiune - spune Laurenţiu Baciu. Dar, am găsit de cuviinţă să-mi diversific şi să-mi dezvolt activitatea, astfel încât am intrat şi în domeniul turismului, cu servicii hoteliere. Restaurantele hotelului sunt aprovizionate, în bună măsură (aproximativ 80%) din ferma proprie, în care cresc animale". În anul 2010, Laurenţiu Baciu a inaugurat, astfel, hotelul de patru stele "President", din Bacău, cu intenţia de a-şi extinde activitatea din turism în anii care urmează, dar şi activitatea din agricultură. "Aş vrea să mai achiziţionez circa 500 de hectare de teren agricol" - spune administratorul Romagria.
Laurenţiu Baciu este, cu societatea sa, membru al Asociaţiei Judeţene a Producătorilor Agricoli Bacău şi a deţinut, până acum, şi funcţia de vicepreşedinte al LAPAR. Nu este membru al unui partid politic.

Carburanţi la peste şase lei litrul


  • în două zile, Petrom şi Lukoil au scumpit şi au ieftinit

La numai două zile de la o măsură similară şi exact când toată presa observa ce profit uriaş a obţinut chiar din scumpirile succesive de peste an, compania OMV Petrom a procedat din nou la o majorare de preţuri, mai severă ca precedentele, cu 12 bani pe litru la benzine şi cu nouă bani la motorine. Exemplul ei a fost luat şi de companiile Mol, Rompetrol şi Lukoil. Rompetrol a făcut o majorare şi mai mare la benzine, cu 16 bani, iar la motorine cu 11 - 12 bani, iar Lukoil cu 10 - 12 bani benzinele şi cu 9 - 10 bani mototinele. La numai o zi distanţă, însă, Petrom şi Lukoil au revenit şi au ieftinit cu 5 bani pe litru.
La OMV Petrom, benzina Premium fără Plumb 95 costă 5,61 de lei litrul în staţiile Milcov şi Republicii, din Bacău, 5,63 de lei în staţia Calea Moldovei din Bacău şi în Buhuşi, 5,65 de lei în Moineşti şi Comăneşti şi 5,60 de lei în Oneşti. Benzina Top Premium fără Plumb 99 Plus costă 5,98 lei litrul în staţiile Milcov şi Republicii, din Bacău, 6,00 lei în staţia Calea Moldovei din Bacău şi în Buhuşi, 6,02 lei în Moineşti şi Comăneşti şi 5,97 lei în Oneşti. Motorina OMV Diesel costă 5,97 de lei litrul în staţia Milcov, din Bacău, şi în Moineşti, 5,99 de lei Oneşti şi 5,96 de lei în staţia Calea Moldovei Bacău. Euro Diesel 5, însă, se vinde cu 5,79 de lei în staţiile Milcov şi Republicii, din Bacău, şi în Moineşti şi Comăneşti, cu 5,78 de lei în staţia Calea Moldovei Bacău şi în Buhuşi, şi cu 5,81 de lei în Oneşti. GPL Auto, la Petrom, se vinde cu 3,15 lei litrul, ca şi pînă acum, dar numai în Oneşti.
Rompetrol vinde benzina Efix 95 cu 5,75 de lei şi Alto 101 la 6,40 lei. Motorina Efix se vinde cu 5,94 de lei, iar Alto 55 cu 6,24 de lei. Preţurile pot varia cu plus-minus 5% faţă de valorile medii.
În staţiile LukOil (preţuri medii în staţii) se vinde benzina Euroluk 95 cu 5,65 de lei, iar Ecto 98 cu 6,14 lei. Motorina Euro L Diesel se vinde cu 5,82 de lei şi Ecto Super Diesel cu 5,98 de lei. GPL Auto se comercializează cu 3,18 lei.
În Staţia Mol din Bacău, un litru de benzină 95 costă 5,77 de lei, iar motorina 5,94 de lei.