vineri, 18 martie 2011

A fost lansat proiectul "Investitori în oameni"

Fundaţia Post-Privatizare, în parteneriat cu Uniunea Generală a Industriaşilor din România - UGIR şi Assessment North East (Marea Britanie), a lansat, în această săptămână, proiectul ”Investitori în oameni - Parteneriat transnaţional pentru creşterea interesului angajatorilor în dezvoltarea resurselor umane şi pentru creşterea responsabilităţii sociale a întreprinderilor". Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 ”Investeşte în oameni” şi are o durată de 19 luni. La evenimentul de lansare, judeţul Bacău a fost reprezentat de preşedintele filialei UGIR, Ovidiu Turcu, şi de Mugur Petroaia, administratorul societăţii Concedo, din partea Patronatului Societăţilor din Construcţii. Despre proiect au vorbit preşedintele UGIR, George Constantin Păunescu, Valentin Mocanu, secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, şi Lorin Eugen Zaharia, directorul executiv al Consiliului Naţional de Formare Profesioală a Adulţilor.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de dezvoltarea şi consolidarea capacităţii partenerilor sociali şi a organizaţiilor societăţii civile pentru a promova şi sprijini investiţiile în resursele umane şi responsabilitatea socială a întreprinderilor, folosind metodologia europeană de succes „Investors in People” şi instrumentele de CSR (Responsabilitate socială a corporaţiilor - Corporate Social Resposibility) definite la nivel european. Prin intermediul proiectului, se urmăreşte crearea şi dezvoltarea, prin instruire, consiliere şi schimb de bune practici europene, a opt centre regionale de resurse şi transferul direct de know-how european către partenerii sociali şi ONG-urile din România. De asemenea, se urmăreşte diseminarea inovatoare şi continuă de informaţii şi materiale educative online sau tipărite referitoare la responsabilitatea socială şi la metodologia recunoscută pe plan mondial ”Investors in People” şi, nu în ultimul rând, crearea unei reţele naţionale şi de parteneriate transnaţionale CSR şi iniţierea unui proiect la nivelul patronatelor şi a ONG-urilor pentru încurajarea asimilării conceptului CSR şi de către întreprinderile româneşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu