joi, 3 martie 2011

Conferinţa judeţeană de informare în PNDR

Oficiul Bacău al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) organizează Conferinţa judeţeană de informare privind accesarea fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltarea mediului rural pe 18 martie. Conferinţa încheie campania de informare "Fonduri europene pentru mediul rural", iniţiată de Agenţie, şi a fost precedată de un seminar tematic de prezentare a aspectelor concrete de derulare şi alcătuire a proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). "În această campanie de informare - spune directorul Oficiului Bacău, Codrina Pascaru -, în judeţ au avut loc şase întâlniri tip kitchen-table, în localităţile Glăvăneşti, Vultureni, Parava, Gioseni, Pârjol şi Nicolae Bălcescu şi şase întâlniri tip ateliere de lucru în localităţile Agăş, Dofteana, Filipeni şi Stănişeşti, la care au participat 264 de persoane, potenţiali beneficiari de fonduri europene".
Aceasta este prima etapă din Campania de informare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Din discuţiile purtate s-a evidenţiat interesul crescut pentru accesarea Măsurii 112 - "Instalarea tinerilor fermieri" şi a Măsura 121 - "Modernizarea exploataţiilor agricole". O atenţie deosebită a fost acordată Măsurii 312 - "Sprijin pentru înfiinţarea de microîntreprinderi".
Printre problemele ridicate la întâlniri au fost situaţia juridică a terenurilor, lipsa cofinanţării private, dar şi a unor asociaţii de profil puternice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu