marți, 4 ianuarie 2011

Programul Regio - analizat la jumatate de drum

ADR Nord-Est (Foto: Petru DONE)
• gradul de utilizare a fondurilor alocate regiunii Nord-Est a fost depasit cu 54%


Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est a marcat, la sfirsitul anului trecut, implinirea a trei ani de la punerea pe rol a Programului Operational Regional (POR) 2007 - 2013. Evenimentul a avut loc prin conferinta regionala "REGIO - la jumatate de drum", la Suceava, cu peste 80 de participanti - membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, beneficiari sau aplicanti pentru finantare, jurnalisti, parteneri si colaboratori. Cu acest prilej au fost facute bilantul implementarii REGIO in Regiunea Nord-Est si prezentarea obiectivelelor Organismului Intermediar (care este Agentia Nord-Est) pentru anul 2011.

Regiunii Nord-est i-au fost alocate, in acest program, fara fondurile destinate administratiilor teritoriale, 657,44 de milioane de euro. In primii trei ani au fost depuse 1.142 de proiecte, cu o valoare totala a solicitarilor de 1.181,05 milioane de euro. Dintre acestea, au fost contractate 171 de proiecte, cu o valoare de 464,8 milioane de euro, iar in evaluare sau precontractare ori in rezerva sint 632 de proiecte, pentru 548,06 milioane de euro. Astfel, gradul de utilizare a fondurilor alocate a fost de 154,06%. Procentual, fata de alocarea din regiune, valoarea solicitata prin proiectele depuse a depasit suma cu 79,6%, dar proiectele in evaluare au ajuns doar la 83,4%, iar cele contractate deja la 70,7%.
Aplicarea programului de finantare nu a fost una foarte simpla. Principalele probleme constatate - au spus participantii la conferinta - au fost intirzierile in depunerea proiectelor, durata mare a procesului de evaluare tehnica si financiara, intirzierile in procesul de contractare (datorita situatiilor de aglomerare) si intirzierile in atribuirea contractelor de lucrari. "Am mai constatat un management slab al beneficiarilor - a precizat Gheorghe Harja, directorul Directiei organism intermediar al POR -, o capacitate insuficienta a constructorilor si dirigintilor de santier si resurse financiare insuficiente, mai ales in domeniul privat, care pot conduce chiar la rezilierea contractelor de finantare". Administratorii programului au constatat si abordarea lenta a problemei referitoare la realocarea de fonduri, aminarea luarii unei decizii cu privire la economiile care pot rezulta din atribuirea unor contracte de lucrari si ca mai sint necesare reglermentari pentru procesul de implementare (interpretarea ordinelor de cheltuieli eligibile si recomandarile Autoritatii de audit care influenteaza procesul de verificare).
In Domeniul Major de Interventie 1.1 - Planuri integrate de dezvoltare urbana, pe subdomeniul Poli de crestere au fost alocate peste 111 milioane de euro si a fost admis un singur plan de integrare. Pe lista sint, insa, trei proiecte, cu o solicitare de aproape 50 de milioane de euro. Gradul de utilizare a fondurilor alocate a trecut de 46%. In acest domeniu de finantare, la subdomeniul Poli de desvoltare urbana, se regaseste si proiectul Municipiului Bacau, in valoare de peste 22 de milioane de euro, alaturi de cel al Municipiului Suceava. Alocarea, in domeniu, este de 44,5 milioane de euro.
O accesare interesanta a avut-o Axa prioritara 2 a programului (Imbunatatirea infrastructurii regionale si locale de transport), in care gradul de utilizare a fondurilor alocate este de 248,53%. Alocarea, in cazul acesta, a fost de numai 140,23 de milioane de euro, dar proiectele contractate au ajuns, deja, la aproape 160 de milioane si in evaluare (rezerva) mai sint 27 de propiecte pentru aproape 189 de milioane de euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu