luni, 3 ianuarie 2011

Petru Poni - 170 de ani la nastere

Pe 4 ianuarie s-au implinit 170 de ani de la nasterea patronului spiritual al invatamantului tehnic onestean, academicianul Petru Poni, al carui nume il poarta Colegiul Tehnic din municipiu, fostul Grup Scolar de Chimie Industriala. Chimist, fizician, pedagog, mineralog si om politic, Petru Poni a fost un pioner al invatamantului chimic in Romania. Colegiul din Onesti a preluat numele lui Petru Poni in anul 1999, "ca un omagiu adus marelui savant si ca un gest de recunostinta fata de traditia si inaintasii scolii" - asa cum se argumenteaza pe siteul colegiului.
Petru Poni a cercetat peste 80 de minerale culese din diverse zone ale tarii si a descoperit doua minerale noi (brostenita si badenita). A elaborat studii in legatura cu actiunea acidului azotic de diverse concentratii asupra unor hidrocarburi parafinice izolate din petrolul indigen. A cercetat apele minerale din tara si a facut observatii meteorologice in Moldova. De asemenea, a publicat si primele manuale de fizica si de chimie in limba romana. A fost organizatorul primelor laboratoare de la noi, destinate cercetarilor stiintifice si pregatirii cadrelor de chimisti si a colaborat la infiintarea unor societati stiintifice in Romania: Societatea Romana de Stiinte (1890) si Societatea de Stiinte (1900) si a fost membru al Societatii de Stiinte Naturale din Moscova (1910). A fost, in doua randuri, presedintele Academiei Romane.
In plan politic, Petru Poni s-a remarcat ca membru marcant al Partidului National Liberal. A fost ales, in mai multe randuri, deputat si senator si a fost de doua ori primarul Iasiului, iar de trei ori ministru al Cultelor si Instructiunii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu