duminică, 19 decembrie 2010

Concert caritabil de Craciun al Lions Club Moldova

Iaon Mocanu a vorbit despre menirea clublui pe care il conduce
(Foto: Petru DONE)
Lions Club Moldova Bacau a incheiat primul semestru din activitatea de un an al presedintelui sau cu organizarea, la sala Ateneu, a traditionalului Concert de Craciun "Magia Operei". "Concertul - ne-a declarat presedintele clubului, Ioan Mocanu - este o actiune de caritate, care doreste, prin rezultatele pozitive, sa indulceasca putin viata amarita a semenilor nostri, prin donatii facute de cei care s-au aflat in sala in postura de spectatori". Concertul a fost sustinut de orchestra Filarmonii "Mihail Jora" si de soprana Mirela Zafiri, de la Opera din Brasov, iar dirijorul orchestrei a fost Adrian Petrescu, cel care a cintat pentru Lions Club Moldova si in editia din 2008 a Concertului de Craciun. Printre spectatori s-au aflat membrii Clubului Moldova si al Lions Club Sf. Gheorghe Bacau, ai Rotary Club Bacau, precum si viceguvernatorul Districtului 124 Rom=nia al Lions Club, Ioan Lupu, membru al Lions Club Moldova, si pas-presedinti ai clubului.
Rolul asociatiei este, conform devizei sale, We serv!" (Noi servim!), cunoasterea si ajutorarea semenilor. Clubul s-a implicat in actiuni de redarea vederii si ajutorarea unor loturi mari de oameni afectati de aceasta boala, in lupta impotriva bolilor incurabile, in mod deosebit a diabetului, dar scopul principal este apropierea dintre oameni.
In acest an lionistic, Lions Club Moldova a organizat inca o editie a Taberei de diabet, pentru copiii care sufera de aceasta boala, iar impreuna cu Clubul Rotary Bacau a organizat doua concerte caritabile cu un ansamblu artistic din Coreea de Sud. De asemenea, a organizat actiuni de verificare a acuitatii vizuale la copiii prescolari, iar in parteneriat cu Directia de Sanatate Publica a organizat actiuni de control al colesterolului in special la persoanele virstnice din Bacau. Pe 14 noiembrie, clubul a organizat, impreuna cu colegii lor de la Lions Club Sfintu Gheorghe Bacau, o manifestare de Ziua Mondiala a Diabetului, prin lansarea de baloane albastre de pe platoul din Piata Tricolorului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu