duminică, 21 noiembrie 2010

Pregatirile pentru "Recensamintul general agricol" au intrat in linie dreapta

Eugenia Harja, Ioan Chiriac si Ghita Burlui
au prezentat pregatirile pentru Recensamint in judetul Bacau
(Foto: Petru DONE)
• recensamintul are loc in perioada 2 decembrie - 31 ianuarie


Circa 1.500 de recenzori din judetul Bacau - in general specialisti si tehnicieni din agricultura - vor participa, in perioada 2 decembrie - 31 ianuarie, la efectuarea celui de-al doilea Recensamint general agricol. Actiunea are loc odata la zece ani, conform normelor europene, si a fost prezentata, joi, 18 noiembrie, de directorul executiv al Directiei pentru Agricultura Bacau, Ioan Chiriac, de Eugenia Harja, directorul executiv al Directiei Judetene de Statistica, si de Ghita Burlui, director executiv adunct al Directiei Agricole.

Recensamintul General Agricol 2010 este o actiune de interes national si consta intr-o cercetare statistica pentru culegerea datelor referitoare la structura exploatatiilor agricole si principalele caracteristici ale acestora: forma de conducere, mod de detinere a terenului, utilizarea terenului, efective de animale, agricultura ecologica, personalul care lucreaza in agricultura, dezvoltare rurala si altele. De asemenea, concomitent cu acesta se va realiza si Ancheta privind Metodele de Productie Agricola, din care se vor obtine date privind metodele de productie agricola. "Recensamintul - a declarat Ioan Chiriac - va fi o actiune pentru care se va face un efort destul de mare. La nivelul Directiei Agricole a judetului, efectivul de personal s-a diminuat cu 60%, dar noi trebuie sa rezolvam, in continuare, si anumite probleme de statistica agricola. Din acest motiv, si posibilitatile nostre de informare sint diminuate si de aceea acest recensamint are o importanta mare, pentru ca ne va aduce informatiii conistente, veridice, despre stadiul actual al agriculturii tarii si a judetului Bacau. In functie de aceste rezultate vor fi intocmite politicile si strategiile pentru dezvoltarea agriculturii pe urmatorii ani".

Cine se implica in Recensamint

Pentru recensamint, au fost derulate, deja, o serie de actiuni pregatitoare, incepute din luna ianuarie in judet. A fost proiectat chestionarul de recensamint si a fost intocmit manualul recenzorului (metodologia de inregistrare a datelor). In judet, sint organizate 214 sectii de recensamint, care au cite 5 - 7 sectoare. Sectiile sint coordonate de recenzori sefi, iar sectoarele de recenzori - cei care fac efectiv interviurile in gospodariile individuale. Tot in judet, sint 1.213 sectoare de recensamint, fiecare cu circa 180 - 200 de exploatatii agricole de recenzat, in funtie de zona geografica. In fiecare localitate exista un coordonator al actiunii de recenzare, 93 in total (de regula secretarii localitatilor). Tot acest personal a fost selectat si instruit timp de doua saptamini. Un secretariat tehnic va coordona, de la nivel central, recensamintul - partea operativa de lucru. "Este foarte important - a precizat Eugenia Harja - sa se stie ca asupra datelor inregistrate se pastraza o confidentialitate totala. Lumea este foarte suspicioasa. De regula, nu avem probleme la inregistrari statistice de genul recensamintelor, pentru ca se face, in prealabil, o publicitate intensa. Insa, suspiciuni mai pot aparea, unii crezind ca declararea numarului de animale, a productiei agricole, a suprafetelor de teren etc. ar putea duce la impozite si taxe mai mari. Legea Recensamintului si Legea Statisticii prevad expres, insa, ca divulgarea datelor individuale din chestionare atrage inclusiv sanctiuni penale. Informatiile culese folosesc numai in scopuri statistice, ca date centralizate. In plus, dupa centralizarea rezultatelor, toate chestionarele individuale se distrug, se dau la topit".
Asupra acestei importante actiuni vom reveni cu alte amanunte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu