joi, 14 octombrie 2010

Protestul finantistilor paralizeaza si astazi judetul

- foto: - Functionarii au iesit, la protest, cu fluturasii de salarii

Administratiile publice, Trezoreria si Sectia Garzii financiare din judetul Bacau au fost paralizate si astazi, 14 octombrie, de protestul spontan al functionarilor care au inceput aceasta miscare de protest inca din dupa-amiaza zilei de miercuri. Ei s-au solidarizat, astfel, cu miscarea de protest initioata de functionarii Ministerului Finantelor Publice din ziua de 13 octombrie, care a continuat toata noaptea de miercuri spre joi si in ziua de 14 octombrie. La Directia generala a Finantelor Publice, astazi dimineata dimineata s-au adunat, in holul principal, majoritatea celor circa 300 de functionari, carora li s-au alaturat si comisarii Garzii financiare. Multi dintre protestatari au venit cu fluturasii de salarii, pe care scria in clar, ca oamenii au primit, luna trecuta, salarii de numai 400 - 500 de lei. "Este imposibil sa putem trai cu asemena venituri dupa 15 - 20 de ani de munca - spunea una dintre functionarele de la Fisc. Pina acum nu am luptat pentru drepturile noastre. Acum le vrem si nu vom pleca de linga colegii nostri, pina la sfirsit. Sa vina guvernantii sa lucreze ei in locul nostru".
Luati prin surprindere, contribuabilii care au trecut, dimineata, pe la Finante, s-au trezit in fata unui zid uman, dar intelegeau imediat despre ce este vorba. Mai mult sau mai putin deranjati de situatie, ei se intorceau de unde au venit, fara sa protesteze, la rindul lor, pentru ca situatia in care se afla acum finantistii este comuna multor categorii sociale si este cunoscuta in toata tara.
Finantistii sint nemulţumiţi ca nu au primit sporurile salariale si reclama ca dupa eliminarea sporurilor veniturile lor au scazut drastic, dupa ce anterior salariile de baza le-au fost reduse cu 25%. "Este un protest justificat - ne-a declarat si liderul sindicatului finantistilor bacauani si al filialei Bacau a Aliantei Sindicatelor Bugetarilor din Rom=nia Sed Lex, Iulian Cerbu. Nu este organizat de siondicatul nostru, dar noi sintem alaturi de colegii nostri, ii sustinem. Sa stiti ca sint cazuri si de salariati care au venituri de numai 350 de lei pe luna, deci motivele protestatarilor sint profunde, sint reale. Nu stim cum se va termina totul, dar nu avem de gind sa ne oprim pina nu se va face dreptate".
Luni, 18 octombrie, Alianta Sed Lex va decide cind si cum va fi declansata greva generala - a mai precizat Iulian Cerbu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu