vineri, 15 octombrie 2010

Inter-Tour vinde "Bacaul la pret de pizza"

Turism cu aer retro

  • cunoscutul turoperator pregateste un set de lectii de culturalizare urrbana si regionala cu mijloacele agentului de turism
- foto: Coperta catalogului pentru noul program

Elevii si stuentii bacauani isi vor putea cunoaste mai bine orasul daca vor da curs unei invitatii inedite pe care Agentia de Turism Inter-Tour o lanseaza, in aceste zile, printr-un cumul de 30 de programe turistice inedite, cu parfum "retro" si care culmineaza cu un tur de municipiu... la pret de o pizza. "Nu este nicio gluma - ne-a declarat directorul general al agentiei, Dumitru Nanescu. La pretul de 13 lei, cu cit se vinde, in medie, o pizza, de exemplu, se poate pleca, pentru o zi, intr-un periplu bacauan in care sint inluse citeva zeci de obiective turistice, prezentate de un ghid profesionist, periplu finalizat la Arena Mall cu un spectacol de cinema gratuit".
Ideea compunerii unor trasee turistice de o zi, de doua, trei sau de patru zile, i-a venit directorului general de la Inter-Tour dupa depanarea mai multor amintiri din anii, inainte de 1990, in care asemenea excursii erau la indemina oricui. "Clase intregi de elevi, grupe de studenti sau de tineri salariati din intreprinderi petreceau sfirsitul de saptamina in statiuni, la obiective turistice, in cabane - spune Dumitru Nanescu -, iar solicitarile erau permanente. Marea calitate a unor asemenea excursii era costul redus, dar cistigul adevarat consta in oportunitatea de socializare, de recreere si chiar de abordare a unor actiuni cu caracter educativ. Dar, serviciile pe care noi putem sa le asiguram, acum, sint cert superioare".
Agentia bacauana va lansa, cu acest prilej, si un catalog tiparit in excelente conditii grafice, dedicat excursiilor pentru elevi si studenti, cu accent special pe turul Municipiului Bacau. Sint prezentate oferte pentru excursii sau tabere in toate statiunile litoralului Marii Negre si in Delta Dunarii, in toate statiunile de munte si balneo, oferte de agroturism din tara, excursii cu autocarul sau microbuzul pe trasee turistice din tara, excursii cu programe istorico-religioase si culturale. "Cunoaste-ti orasul in care traiesti, afla mai multe despre judetul, regiunea si tara in care te-ai nascut" - este deviza noii serii de produse. ""Toate serviciile - a mai precizat Dumitru Nanescu - le efectuam numai pe baza de contract de prestrari de servicii turistice (conform prevederilor Legii turismului), prin care garantam buna desfasurare a intregului program turistic, transportul fiind asigurat numai cu autocare si microbuze clasificate si cu servicii de cazare-masa numai in structuri de primire clasificate, astfel incit si cadrele didactice si parintii, dar si elevii si studentii se pot bucura, in siguranta, de clipele deosebite petrecute alaturi de cei dragi".
Programul ofera si bonusuri, de genul reducerilor de 20% pentru excursiile organizate de luni pina joi, card de fidelitate pentru grupuri d eelevi, incepind cu a doau excursie sau gratuitati cadrelor didactice. Preturile ofertelor vor putea fi consultate si pe siteul agentiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu