joi, 5 august 2010

EFCon ia pulsul proiectului "Promovarea Produselor Verzi"

European Focus Consulting (EFCon) prezintă, vineri, 6 august, stadiul implementării proictului "Promovarea Produselor Verzi". Prezentarea va avea loc la Cafeneaua Vial (Bulevardul Unirii nr. 30, din Bacău, în clădirea de sticlă de lângă fosta fabrică Proletarul), de la ora 11,00. Organizatorii vor face aprecieri si asupra activităţilor care urmează a fi întreprinse.
European Focus Consulting este o companie care oferă servicii de consultanţă organizaţiilor din sectorul public, precum şi companiilor private în a identifica cele mai utile surse şi programe de finanţare ale Uniunii Europene. Domeniile prioritare sunt Protecţia Mediului şi Managementul Proiectelor, Fonduri Europene şi Marketing şi Promovare. Fondatorii companiei sunt dr. Vassilis J. Inglezakis, inginer chimist, doctor în domeniul Tehnologiilor de Mediu, şi Cătălin P. Cojoc, cu un masterat în Strategii de Marketing şi Promovare în Afaceri, Expert certificat în accesarea de Fonduri Structurale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu