Valoarea proiectului este de 100 de milioane de euro
Biroul de proiectare Vanel Exim Bacau a cistigat Proiectul pentru realizarea Ansamblului arhitectural "Catedrala Mintuirii Neamului". La licitatia organizata pentru acest proiect, firma bacauana s-a clasat pe locul al doilea, intrucit nicio lucrare nu a obtinut peste 90 de puncte. Valoarea proiectului este de aproximativ 100 de milioane de euro, jumatate din cit a fost estimat initial.
Episcopul vicar PS Ciprian Campineanul a precizat ca lucrarea a fost desemnata cistigatoare pentru ca a ocupat locul intii la rezistenta, locul al doilea la instalatii si a avut pretul cel mai rezonabil, in jur de 100 de milioane de euro. Initial, pretul lucrarii "la rosu" fusese estimat la 180 - 200 de milioane de euro. Fostul ministru al Lucrarilor Publice, Nicolae Noica, a declarat ca modul in care au fost parcurse toate etapele pentru realizarea proiectului ar putea fi un exemplu de cum se coordoneaza o lucrare publica.
Episcopul vicar a atras atenţia ca din toamna va fi demarata o campanie de colectare de fonduri, dar aceasta se va desfasura numai prin biserici. "De aceea, îi avertizam pe enoriasi sa nu dea bani celor care vin la ei la poarta sau ii opresc in afara spatiului bisericii. In plus, banii vor fi insotiti de un acatist cu numele celor care vor fi pomeniti la slujbe, iar oamenii vor primi chitante pentru sumele date" - a explicat PS Ciprian Campineanul. El a aratat ca daca trei milioane de rom=ni ar da pe an 10 euro, atunci in patru ani lucrarea ar fi gata. Un bilet pentru vizitarea Parlamentului costa 45 de lei, iar donatia pentru Catedrala ar fi mai mica.
Chiar daca proiectul va mai suferi modificari, totusi datele anuntate initial se vor pastra, astfel ca lungimea ansambului va fi de 120 de metri, latimea 70 de metri, iar inaltimea celei mai inalte turle va fi de 120 de metri.
Vanel-Exim a proiectat si catedrala ortodoxa "Inaltarea Domnului", din Bacau, aflata in stadiu avansat de constructie, unul dintre cele mai mari edificii de cult din Romania. Alte proiect au fost cele pentru Arena Mall, Statia CFR Bacau, Aeroportul din Bacau, Universitatea "G. Bacovia", Tribunalul Bacau etc.
Petru DONE, jurnalist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - petrudone@yahoo.fr
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu