luni, 26 iunie 2017

Parlamentul dă satisfacție profesioniștilor contabili



Experții contabili vor putea efectua de acum expertize contabile cu componentă fiscală, iar onorariile experților contabili judiciari vor putea conveni cu clienții lor onorarii, având în vedere Tabloul onorariilor de referință aprobat de Conferința Națională a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). De asemenea, s-a reglementat și cine poate face activitate de cenzor în societățile comerciale.

Aceste reglementări sunt prevăzute în actul normativ care modifică Ordonanța de Guvern nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați din România, aoptat de Camera Deputaților.
Vestea a fost transmisă membrilor Filialei Bacău a CECCAR de președintele acestei organizații, Marcel Bulinschi la dezbaterea profesională de luni, 26 iunie, privind noutățile aduse în materie fiscală, dar și clarificarea dificultăților întâmpinate până în prezent cu privire la partajarea activităților între profesiile de expert contabil, contabil autorizat, evaluator și consultant fiscal. La această dezbatere au fost invitați Dragoș Bădioiu - șef adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP), Elena și Bogdan Bărbieru - consilieri superiori ai AJFP și conf. univ. dr. Daniel Botez, de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, membru al Consiliului Camerei Auditorilor Financiari a României (CAFR).
„A fost - aprobată Ordonanța cu modificările pe care noi le-am tot propus de peste doi ani, menite să ne îmbunătățească activitatea profesională - a precizat Marcel Bulinschi. În noul act normativ se precizează că experții contabili efectuează expertize financiar contabile, inclusiv expertize financiar contabile cu componență fiscală dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoanele fizice ori juridice. Nu mai poate veni nimeni să ne interzică nouă, experților contabili, să facem expertize fiscale pentru că nu am fi și consultanți fiscali. S-a reglementat și activitatea de cenzor, pentru care de asemenea am avut propuneri. Acum această activitate se arată clar că poate fi desfășurată numai de experții contabili, persoane cu studii superioare economice și experiență în activitatea financiar-contabilă de cel puțin cinci ani, dar și de societățile membre ale CECCAR. Noua reglementare mai prevede că experții contabili judiciari pot conveni cu clienții lor onorarii, având în vedere Tabloul onorariilor de referință aprobat de Conferința Națională a CECCAR”. Actul normativ urmează să fie înaintat spre promulgare președintelui României.
Elena și Bogdan Bărbieru le-au prezentat membrilor filialei CECCAR noutățile apărute în actele normative fiscale, între care cele privind emiterea facturilor după reînregistrarea în scopuri de TVA, ajustarea TVA la bunurile imobile, impozitul pe profit, pe venit și pe tranzacțiile imobiliare, dar și modalitățile și avantajele de înregistrare a profesioniștilor contabili în Spațiul Privat Virtual al ANAF.
Membrii filialei participanți la dezbatere au ținut și un moment de reculegere în memoria fostului lor coleg, Cristinel Jigău, fost șef adjunct al AJFP Bacău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu