Capitalismul de stat

„La stat sau la privat?” – ne-am întrebat deseori, în ultimii 30 de ani, cu gândul la soarta economiei naționale și la care ar fi varianta istorică cea mai potrivită pentru cea mai bună orânduire socială. Omenirea a trecut, de la feudalism, prin capitalism și socialism, ultima orânduire fiind pusă în genunchi, la noi, după numai 40 de ani și după mai bine de 100 de ani în fosta URSS. Capitalismul a învins, parcă și în China. Duce omenirea mai departe.

În capitalism mediul privat se spune că este motorul cel mai puternic. Aflăm, însă, că și acolo stă mereu în competiție cu sectorul de stat, deși se spune răspicat că statul nu are ce căuta în afaceri. Și uite așa, paradoxal, se vorbește chiar de „capitalismul de stat”.
Economia de stat se pare că revine în prim plan după ce în mai multe țări occidentale europene, dar și în câteva dintre statele din est, aceasta capătă valențe noi. Dacă în 2019 apăruse teama că economiile lumii ar fi intrat într-o încetinire sincronizată, de anul trecut, odată cu intrarea în pandemie, în acest sector este mai multă agitație.

Statele occidentale au dat tonul și au arătat că stau cu ochii pe marile întreprinderi, în care au intrat cu participații tot mai mari. În Olanda și Franța s-a întâmplat în cunoscuta companie Air France-KLM. Sunt însă sub observație, în continuare, sectoarele strategice, iar în Franța de aceasta se ocupă Agenția Participațiilor Statului. Franța se mai interesează mult și de energia nucleară și de industria aerospațială, dar și de telecomunicații și industria auto, de loteria de stat, de sectorul minier și de cel bancar.

Sunt însă exemple de acest fel și în Germania și Italia, Iar în estul Europei asemenea interese sunt subliniate în Polonia și Ungaria.

În România, care are în portofoliu doar vreo 60 de întreprinderi de stat, nu prea e agitație. Dar în ce domeniu economic e agitație mai mare la noi?

Câtă încredere să mai am în Stat

Se vede cu ochiul liber sau, cum se mai spune, se vede de la o poștă că mulți dintre români își cam pierd încrederea în instituțiile statului. Ori poate că nu o capătă, pentru că în ultimii 20 de ani situația a fost cam aceeași.

M-am lovit din nou de o asemenea atitudine după ce s-a anunțat că Ministerul Finanțelor Publice ca părinții sau tutorii să deschidă pentru copii, la Trezorerie, conturi de cel puțin 1.200 de lei anual, la care Statul că contribuie și el, tot anual, cu câte 600 de lei și o dobândă de 3%.

Uite ce treabă bună, mi-am zis. Păi nu e chiar de neglijat ca la 1.200 de lei anual, plus contribuția Statului, la 18ani tânărul să aibă în cont în jur de minim 25-30 de mii de lei.

„Da, sună interesant – mi-au spus unii -, dar nu m-aș băga într-o asemenea afacere, pentru că nu am încredere în statul român. Cine știe ce se poate întâmpla în 10 sau 12 sau 17 ani?”.

Pe unul dintre parlamentarii băcăuani din Opoziție l-am citit într-un comentariu făcut public pe aceeași temă. „Guvernul socialist – scrie parlamentarul - este atât de disperat să atragă bani suplimentari cât mai urgent pentru a-și putea face bugetul pe 2019, încât a ajuns să viseze și la banii pe care părinții îi pun deoparte pentru copiii lor. Dacă Guvernul ar urmări cu adevărat să susțină politicile de economisire nu ar lega acest proiect de Trezorerie, ci ar gândi politici pentru ca părinții să păstreze banii copiilor în bănci comerciale. Pentru banii depuși în bănci statul poate, de exemplu, să elimine impozitele sau să acorde o bonificație”.

După asemenea opinii, și acum stau și mă tot gândesc cum să tratez problema!