Se afișează postările cu eticheta podul Trotus Onesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta podul Trotus Onesti. Afișați toate postările

marți, 18 iunie 2019

Onești: restricționarea circulației pe podul rutier Trotuș așteaptă ultimele avizări


Circulația pe podul rutier de peste râul Trotuș din Onești rămâne fără restricții până la obținerea avizelor de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și de la Direcția Rutieră din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR-DR).

Marți, 18 iunie, la Onești a avut loc o întâlnire a factorilor de decizie din partea Poliției Rutiere, a administratorului drumului (Consiliul Local Onești) și a executantului lucrării de renovare a podului, pentru încheierea unui proces verbal de constatare, parte a documentației pentru avizarea instituirii restricțiilor de circulație impuse de CNAIR.
După obținerea avizului de la CNAIR și IGPR-DR, constructorul urmează a comunica restricțiile de circulație pe pod și data de la care intră în vigoare acestea.
„Renovarea podului – spune primarul Nicolae Gnatiuc – este cea mai mare lucrare finanțată prin Programul Local de Dezvoltare Locală (PNDL II) în municipiului Onești. Valoarea ei trece de opt milioane de lei cu TVA, din care aproape 7,8 milioane cu TVA, nerambursabili, sunt din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin PNDL II”.
Lucrarea este extrem de importantă, pentru că podul permite legătura rutieră facilă între Moldova, Transilvania și Muntenia.
Contractul de execuție a investiției a fost semnat în luna noiembrie 2018. Pe 28 noiembrie a fost semnat Ordinul de Începere a Serviciilor de Proiectare, dată de la care societatea Confer Group Onești, cu subcontractanții și terții au la dispoziție 12 luni pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale.
Pe 16 mai au fost deschise oficial lucrările de construcție la reabilitarea podului.
Ne vom informa cititorii la timp cu data aplicării restricțiilor de circulație pe pod și condițiile în care se va face circulația.
Dragoș Benea, Sorin Brașoveanu și Nicolae Gnatiuc

miercuri, 22 mai 2019

Încep restricțiile de circulație pe podul peste Trotuș din Onești


De săptămâna viitoare la Onești vor apărea restricțiile de circulație pe podul de peste Râul Trotuș – a anunțat primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc. Podul a intrat în lucrări de consolidare și renovare.
„În prima fază - a precizat primarul - se vor monta separatoarele se vor monta separatoarele de bandă din beton. O bandă va fi în lucru, iar pe cealaltă e va circula. Tot de săptămâna viitoare circulația pe pod va fi limitată ca tonaj, permise fiind autovehiculele cu până în 7,5 tone greutate. Zona va fi semaforizată, pentru toate sensurile de intrare, dinspre Adjud, dinspre Bacău sau dinspre Târgu Ocna”.
contractul de execuție a lucrărilor de consolidare a podului a fost semnat cu societatea Confer Group în luna noiembrie 2018. Podul este deteriorat pe o bună parte a sa și se află în această stare de doi ani. Lucrarea va dura 12 luni și costă 7,4 milioane de lei, fără TVA, iar proiectul de reabilitare este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II (PNDL II).