Se afișează postările cu eticheta Skoda. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Skoda. Afișați toate postările

duminică, 24 septembrie 2017

„Familia Škoda” s-a reunit pentru prima oară în Bacău




De ce doar Ziua Femeii, Ziua Tatălui și câte asemenea sărbători fixate în calendarele laice și de ce nu și o Zi a Familiei dedicată celor care, atrași de un brand auto, de exemplu, formează deja de multă vreme o veritabilă familie? Așa s-au întrebat dealerii brandului auto Škoda, iar sâmbătă, 23 septembrie, au și pus în aplicare un proiect pe care l-au numit, simplu: „Ziua Familiei la Škoda”. Prima ediție a acestei sărbători a fost marcată de numai opt dealeri Škoda din România, unul dintre ei fiind Centrul Auto Škoda din Bacău.

Sâmbătă, la sediul companiei au fost invitați clienți ai cunoscutului dealer auto, dar, în fapt, toți băcăuanii. Vizitatorii au venit, evident, cu familiile lor, iar cei care au luat din start în primire spațiul show-room-ului au fost copiii, pentru care o echipă de clovni și de animatori au pregătit surprize, concursuri (de poezie, de cântat pe teme date, de estimat câte baloane încap în portbagajul Škoda Octavia etc.), chiar și un loc de joacă pe care puteai vedea un șotron, dar și o veritabilă pistă pentru curse de mașinuțe. Lângă ele era zona în care copiii își puteau etala talentul la desen, dar și un atelier de Face Painting unde oricine putea deveni un personaj de basm, un erou din filme, precum celebrul Spider Man, dar și o grațioasă gărgăriță, un fluturaș sau orice și-ar fi dorit. Un angajat al centrului auto și-a dorit să fie un dragon, iar dorința i-a fost adusă imediat la îndeplinire. În alt atelier, zeci de baloane modelabile au devenit și ele fie săbii fioroase, fie chiar animăluțe simpatice sau delicate flori.
Unul dintre cele mai interesante concursuri, care a captat atenția tuturor, mari și mici, a fost cel în care copiii au putut cotrobăi după plac prin mașinile Škoda Kodiaq, Škoda Rapid și Škoda Fabia expuse, iar dacă au găsit indiciile ascunse acolo (cartonașe pe care erau scrise cuvintele unei poezii și au putut reconstitui versurile) au câștigat un drum cu Škoda Octavia oriunde au dorit.
Clovnii și animatorii s-au întrecut, timp de cinci ore, pe ei înșiși și nu i-au lăsat pe copii, dar nici pe părinții lor, nicio clipă să stea degeaba. La un moment dat, am auzit un șuierat de tren și chiar am văzut unul, format, se înțelege, din prichindei care au pornit la drum și au poposit în fața show-room-ului unde, pe asfalt, au dat chip unor peisaje, unor animăluțe drăguțe, unor căsuțe de pe vremea bunicii, desenate cu cretă colorată. A fost, de fapt, un nou concurs, la finalul căruia toți participanții au fost declarați câștigători.
Să nu credeți că cei mari au avut ceva mai multe clipe de răgaz. Clovnii i-au mobilizat și pe ei uneori, iar cei care au mai scăpat de solicitări nu s-au putut opri să nu cerceteze atent modelele de autoturisme expuse. „Reuniunea – a spus Beatrice Căsănenau, directorul executiv al Centrului Auto Skoda din Bacău - a fost un prilej ca vizitatorii noștri să poate vedea și noutățile care au apărut în piața auto, din brandul Škoda, de exemplu varianta Kodiaq, dar și toate modificările în materia de design la toate mașinile bine-știute”.
Evenimentul a fost o reuniune de familie, marcarea apartenenței la o marcă profund emoțională, pentru care dealerii din Bacău spun că au o politică orientată spre client. Iar Škoda este o mașină prietenoasă, atractivă și specială, prezentată în Bacău de o echipă specială. Compania lor este de 14 ani în această piață, dar prima care a organizat un astfel de eveniment de familie.

„Am văzut această acțiune ca pe un moment de bucurie, de reunire a unei familii, pentru că noi suntem învățați să sărbătorim de obicei doar Ziua Mamei, Ziua Bărbatului și tot felul de astfel de evenimente, dar ne-am gândit că ar fi potrivit să sărbătorim și Ziua Familiei. Acum a fost prima ediție, însă dorim să facem o tradiție din acest eveniment, după ce vom vedea și cum va fi primit piață. A fost un eveniment deschis către toată lumea. Am pornit de la ideea că spațiul interior al unei mașini Škoda Octavia, de exemplu, este ideal pentru o întreagă familie”.
Beatrice Căsăneanu, director executiv al Centrului Auto Škoda Bacău

miercuri, 14 decembrie 2016

Serată de business pentru lansarea noului dealer Opel în Bacău



Beatrice Căsăneanu
Centrul Auto Škoda & Opel a marcat marți, 13 decembrie, lansarea oficială a noului dealer Opel în Bacău, dar și rebrenduirea showroom-ului Škoda. Evenimentul a luat forma unei originale și interesante Serate de business, susținută de proprietarii Centrului Auto Skoda & Opel Bacău, Beatrice și Gabriel Căsăneanu, dar și de invitatele lor, Cornelia Prigoreanu (directorul Grupului Retail Raiffeisen Bank),  Virginia O’Neil (Business Development Director al Raiffeisen Leasing) și Raluca Michailov (proprietarul publicațiilor Forbes România). Numeroșii participanții la eveniment, oameni de afaceri și oameni politici din județul Bacău, reprezentanți ai unor forme și instituții băcăuane, au ascultat opiniile invitaților pe teme precum digitalizarea mediului de business, importanța factorului uman, modelul de business, statistici și adevăruri despre antreprenoriatul local.
Gabriel Căsăneanu
Chiar în incinta seratei de business a avut loc și o scurtă paradă auto, care a prezentat o parte dintre modelele noi de autoturisme Škoda și Opel aflate în standurile Centrului Auto condus de familia Căsăneanu, modele care pot fi văzute deja și pe străzile din Bacău.
Serata a oferit și o exeperiență artistică celor prezenți, printr-un program de muzică indie/electro/pop/jazz susținut de trupa Helen&Band, a cărei solistă, Helen, este originară din Onești.
Vom reveni cu amănunte de la acest eveniment.

joi, 2 octombrie 2014

Barrier se plimbă cu Skoda în Bacău



Brandul Skoda este noul partener al brandului Barrier, ultimul promovat pe piața noastră de compania Electric Plus din Bacău, odată ce aceasta a hotărât înnoirea parcului său auto. Măsura vine la scurt timp după ce compania băcăuană a inaugurat o investiție în valoare de cinci milioane de euro în cel mai modern parc industrial de producție a tâmplăriei de PVC și în cea mai performantă linie de producție din țară. “Valorile Barrier, precum calitatea germană, înalta competență tehnică, dar și atenția deosebită acordată clienților, reprezintă atribute comune cu cele ale mărcii de automobile Skoda, astfel încât rezultatul final al colaborării nu poate fi decât excelent.” – susțin reprezentanții brandului Barrier.