Se afișează postările cu eticheta Primaria Slanic Moldova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Primaria Slanic Moldova. Afișați toate postările

miercuri, 6 decembrie 2017

Șapte salariați ai primăriei din Slănic Moldova vor fi concediați


  • unitatea administrativ teritorială (UAT) nu mai poate plăti salariile lor în noile condiții legislative

Primăria Slănic Moldova
Primăria orașului Slănic Moldova a notificat instituțiile statului cu privire la reorganizarea organigramei pe care o are, în urma măsurilor legislative luate de Guvern în acest an, cu aplicare de începutul anului viitor. Practic – ne-a informat primarul Gheorghe Baciu -, șapte dintre salariați vor fi concediați, pentru a echilibra costurile cu forța de muncă. Vor fi vacantate toate cele trei posturi de polițiști locali, un post la Casa de Cultură, un port al unui consilier al primarului, altul al unui șef de birou și unul al unui consilier superior.

Măsura se va aplica efectiv în funcție de data la care Primăria va primi avizarea ei. „Noi – a precizat Gheorghe Baciu -  avem 62 de posturi în organigramă, până acum ocupate 43, iar de acum ocupate vor fi 34. Din 34 de angajați, 10 se ocupă de alte activități (cinci la Pompieri, trei la evidența populației, unul la Casa de Cultură și unul la Bibliotecă). Mai rămân 24 de oameni cu tot cu conducerea primăriei, al căror volum de muncă va crește prin plecarea celorlalți. O bună parte dintre problemele de care trebuie să ne ocupăm sunt create de stațiunea Slănic Moldova, pentru crearea de condiții pentru turiști și vizitatori.
ANAF ne-a anunțat deja că la anul vom primi mai puțin cu aproximativ 600.000 de lei față de acest an”.
Primarul orașului ne-a explicat că face aceste concedieri pentru ca măcar salariile celor care rămân pe posturi să rămână la același nivel. „Dacă doar reduceam salariile tuturor – a precizat Gheorghe Baciu - riscam să rămânem fără oameni, iar la Slănic nu găsești oameni ca în localitățile mai mari și mai «dotate» cu plătitori de impozite și taxe, precum Oneștiul, Târgu Ocna, Moinești sau Comănești, unde sunt și câteva întreprinderi cu mii sau sute de salariați. Deja avem angajați din Onești sau Comănești, dar sunt navetiști și nu e ușor”.
UAT Slănic Moldova a luat de la Prefectură at numărul de posturi din organigramă. Dar legislația acum nu prea mai corespunde cu realitatea – a opinat primarul din Slănic: „Probabil acum, după noile măsuri legislative luate, se va umbla și la acordul dintre Legea funcționarului public și Legea salarizării. Funcționarul public este protejat acum de lege, dar obligația ordonatorului principal de credite este să dea salarii conform cu posibilitățile UAT”.

„Așteptăm un ajutor de la Consiliul Județean, de care depinde, de fapt, foarte mult dezvoltarea Slănicului Moldovei, în sensul în care echilibrarea bugetelor, distribuirea sumelor, dacă nu țin cont de specificul acestei stațiuni, ea nu va avea perspectivă de dezvoltare. În orașul Slănic sunt doar 328 de angajați (la o populație de 5.132 de locuitori la 1 iulie 2017, după domiciliul acestora), iar cotele defalcate din impozitele pe venituri, pe TVA, pe profit sunt foarte mici față de necesarul localității.
În acest an noi am făcut o monitorizare atentă a posibilităților locale, am analizat toate costurile și veniturile, iar concluzia este că nu avem de unde să ne autofinanțăm”.
Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic Moldova

joi, 5 mai 2011

Top 5 economic băcăuan (29 aprilie - 5 mai)

Această rubrică etalează cele mai bune rezultate, cele mai importante acţiuni şi cele mai mari efecte pe care o societate comercială, o organizaţie sau o instituţie, chiar şi o personalitate sau alta, le-au obţinut s-au le-au produs pe parcursul unei perioare în judeţul Bacău. Facem, săptămânal, de vineri până joi, o selecţie a celor mai importante evenimente economice ori social-politice cu efect asupra dezvoltării economice a judeţului mai ales în această perioadă critică economic şi financiar. Aşadar, pentru această perioadă:

1. Primăria Slănic Moldova - Pentru finalizarea proiectului „Sistem de management al calităţii”, în valoare de aproape 234.500 de lei, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007 - 2013.
2. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău - Pentru aplicarea unui proiect în „Programul naţional de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri”, finanţat de Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri.
3. Lexcon Consulting Bacău - Pentru lansarea proiectului “Înfiinţarea unei spălătorii auto moderne”, cofinanţat prin Programul Operaţional Regional, în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei.
4. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară - Pentru organizarea de cursuri gratuite de calificare în meserii specifice industriei alimentare, prin proiectul “Calificarea în industria alimentară - o şansă pentru viitor”.
5. Mihai Şova - Pentru alegerea în funcţia de viceprimar al Municipiului Oneşti. Mihai Şova este membru al Partifului Naţional Liberal.

joi, 20 ianuarie 2011

Top 5 economic bacauan (14 - 20 ianuarie)

Aceasta rubrica etaleaza cele mai bune rezultate, cele mai importante actiuni si cele mai mari efecte pe care o societate comerciala, o organizatie sau o institutie, chiar si o personalitate sau alta, le-au obtinut s-au le-au produs pe parcursul unei saptamini in judetul Bacau. Facem, saptaminal, de simbata pina vineri, o selectie a celor mai importante evenimente economice ori social-politice cu efect asupra dezvoltarii economice a judetului mai ales in aceasta perioada critica economic si financiar. Asadar, pentru aceasta perioada:

1. Primaria Slanic Moldova - Pentru lansarea proiectelor cu finantare europeana „Modernizarea activitatii de lucru cu publicul si introducerea unui program informatic pentru buna gestionare a documentelor in primaria Slanic Moldova”, in valoare de peste 335.000 de lei, si „Slanic Moldova – succesul unei dezvoltari durabile prin planificare strategica 2010 – 2020”, in valoare de peste 791.000 de lei.
2. Milex Construct Bacau - Pentru aplicarea proiectului „Achizitii utilaje pentru modernizarea firmei”, finantat prin Programul Operational Regional, in valoare totala de 571.000 de lei, din care aproape 226.000 asistenta financiara.
3. Fundatia „Constantin Brancoveanu” Bacau - Pentru lansarea proiectului de informare si consiliere profesionala in meseriile de bucatar si manager de proiect, pentru 300 de persoane inactive in cautarea unui loc de munca. Proiectul este cofinantat din Fondul Social European.
4. Consiliul Local Tirgu Ocna - Pentru aderarea orasului la Asociatia Nationala a Statiunilor Turistice din Romania, pentru dezvoltarea si promovarea turismului local.
5. Centrul Romilor pentru Politici de Sanatate - Pentru lansarea si in Regiunea Nord-Est a proiectului „Centre Comunitare de Resurse: instrumente strategice in procesul de imbunatatire a situatiei grupurilor vulnerabile din mediul rural”. Proiectul este cofinantat prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.