Se afișează postările cu eticheta POIM. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta POIM. Afișați toate postările

duminică, 12 ianuarie 2020

Apa noastră cea de toate zilele



Consilierii locali oneșteni vor avea, în această săptămână, „o ședință festivă”. Am pus între ghilimele ultimele cuvinte din propoziția anterioară pentru că le-am luat dintr-o invitație la acest eveniment lansată chiar de organizatori, în speță primăria municipiului și compania RAJA care de doi ani și jumătate se ocupă de rețeaua de apă și de canalizare a orașului.
O ședință festivă are, oriunde ar fi, un caracter special. Marchează o realizare, o bucurie colectivă. Iar pentru ședința CL de la Onești cred că există asemenea temeiuri. Date de ceea ce cred că ar putea fi investiția anului în acest oraș, una de aproape 59 de milioane de euro, chiar în dezvoltarea infrastructurii de apă și de apă uzată. A fost obținută de RAJA, cu sprijinul municipalității și a unor oameni care s-au zbătut pentru ea, pentru fondurile nerambursabile din ceea ce numim Programul Operațional Infrastructură Mare.
Numele programului poate fi mai greu de înțeles, dar important este, în primul rând, că el există, iar un proiect al RAJA depus de companie la Ministerul Fondurilor Europene a izbândit.
Nu a fost ușor. L-am auzit, în vara trecută, pe directorul general al companiei căinându-se în legătură cu obstacolele pe care le-a întâlnit în calea proiectului: contestațiile de tot felul și birocrația. Pentru că așa e la noi! Dar, săptămâna trecută contractul de finanțare a fost semnat, iar lucrările vor începe. Poate și cu ajutorul lui Dumnezeu – ar spune bine-credincioșii. Mă gândesc cum de multe ori ne rugăm cu toții pentru „pâinea noastră cea de toate zilele”. De ce nu ne-am ruga și pentru „apa noastră cea de toate zilele”, pentru că mai mult din apă suntem făcuți, iar apa începe să devină tot mai rară și mai scumpă în lume. Un sfert din omenire simte aceasta zilnic.
România mai are apă bună. De ce să nu aibă și Oneștiul?

vineri, 10 ianuarie 2020

Onești: bani europeni pentru dezvoltarea infrastructurii de apă


  • Compania RAJA a obținut 57,8 mil. euro (276 mil. lei) pentru acest proiect

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, și directorul general al companiei RAJA, Felix Stroe, au semnat, joi, 9 ianuarie, contractul de finanțare pentru aplicarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul Onești în perioada 2014-2020”. Proiectul este finanțat cu 275,6 milioane de lei (57,8 mil. euro), fonduri nerambursabile, din Programul Operațional Infrastructură Mare. La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, Valentin Saghiu.

Prin acest proiect 19.000 de locuitori ai municipiului Onești vor avea acces la apă potabilă și alți 41.500 vor beneficia de servicii de canalizare la cele mai înalte standarde. „Municipiul Onești - a apreciat Felix Stroie - va avea cel mai modern sistem de apă și canalizare din România datorită implementării proiectului, localitatea fiind până în prezent în afara Master Planului județului Bacău în ceea ce privește infrastructura de apă, canalizare și epurarea apelor uzate”. La rândul său, ministrul Ioan Marcel Boloș a apreciat că RAJA Constanța este „un exemplu de bune practici pentru alte companii din domeniu. Mă bucur că echipa de aici și-a folosit experiența și priceperea pentru a-și extinde operațiunile și în afara zonei în care a operat inițial, respectiv județul Constanța. Proiectul investițional demarat în municipiul Onești este un exemplu de operativitate în slujba beneficiarilor din aria de operare”.
În aria proiectului vor fi făcute investiții în infrastructura de apă pentru o captare nouă pe râul Trotuș, o stație de tratare ac apei, o stație de clorinare, o stație nouă de înmagazinare a apei și o stație de clorinare reabilitată. Se mai investește pentru 6,9 km conductă de aducțiune nouă, 4 stații noi de pompare a apei,  6,78 km rețea extinsă de distribuție a apei potabile și 18,86 km rețea reabilitată de distribuție a apei potabile.
La fel, se va investi în colectarea și tratarea apei uzate, pentru 3,4 km rețea de canalizare reabilitată, 26 km rețea de canalizare extinsă, 11 stații noi de pompare a apei uzate, 6,6 km noi de conducte de refulare și o stație de epurare reabilitată.
Proiectul mai asigură finanțare și pentru Sistemul centralizat SCADA de apă (apă uzată la nivel local și conectare cu cel existent în aria de operare a RAJA) și pentru echipamente și utilaje operaționale destinate operării și întreținerii infrastructurii de apă și canalizare la nivelul ariei de operare a RAJA.

„Proiectul va contribui la dezvoltarea socio-economică a zonei prin stimularea investițiilor private în aria de implementare, asigurarea accesului la servicii publice de apă și canalizare de calitate, îmbunătățirea calității vieții și a stării de sănătate a populației și dezvoltarea durabilă a zonei. Suplimentar, datorită implementării proiectului vor fi create 22 noi locuri de muncă.”
Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești

sâmbătă, 10 august 2019

Doi ani cu servicii de apă și canalizare marca RAJA la Onești


  • infrastructura de apă a municipiului a început să fie modernizată printr-un proiect POIM de 53 de milioane de euro, dar întârziat din cauza contestațiilor și birocrației
  • lucrările ar putea începe la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor

Operatorul regional de apă și canalizare RAJA Constanța, a marcat împlinirea primilor doi ani de activitate în municipiul Onești. Evenimentul a avut loc într-o conferință de presă la care au participat și o parte a consilierilor locali, dar și reprezentanți ai unor asociații de proprietari. Au fost prezenți primarul municipiului Onești - Nicolae Gnatiuc, Andrei Chivu – directorul Direcției monitorizare proiecte din Ministerul Fondurilor Europene, Felix Stroe – directorul general al RAJA și directori ai acestei companii.
Stația de apă Cuciur
RAJA a devenit administratorul acestor servicii în orașul de pe Trotuș pe 1 iunie 2017. „A fost un interval relativ scurt – a spus Felix Stroe -, dar benefic pentru municipiu. S-au făcut mari pași înainte, dar au fost și neîmpliniri. Am venit cu un program investițional ambițios, iar de la 1 iulie 2017 furnizarea apei a devenit permanentă. Un sprijin important a venit de la primarul municipiului și de la Consiliul Local. Am făcut investiții mari și, pentru că încă nu am reușit să intrăm în Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), am făcut investiții din fonduri proprii”.
Până în martie 2018, RAJA a investit la Onești 2,7 milioane de euro, iar din martie 2018 până astăzi a investit încă 1,48 de milioane de euro. În total peste 3,7 milioane de euro în modernizări și înlocuiri de rețele pe durata a doi ani.

Contestațiile și birocrația au întârziat derularea proiectului POIM

Felix Stroe
Proiectul POIM, în valoare de peste 53 de milioane de euro, a ajuns într-o fază foarte avansată, dar cu o întârziere de câteva luni datorită problemelor întâmpinate chiar de firma de consultanță. „Acum – a precizat Felix Stroe -, avem speranța, după toate angajamentele luate, că în jurul datei de 25 august putem preda proiectul pentru a începe licitațiile necesare. Se știe că legea permite și contestații la astfel de licitații, însă important este că am ajuns la etapa de acum”. Pentru nepromovarea la timp a proiectului, Uniunea Europeană a aplicat unele măsuri, iar RAJA va cofinanța proiectul cu un supliment de peste trei milioane de euro. „Plătește RAJA, nu Primăria Onești! – a mai spus directorul operatorului de apă Astfel, sper ca din iarna acestui an sau primăvara anului viitor, vom începe lucrările la stația de epurare, la acumularea de apă. Durează pentru că se pot depune contestații. Sperăm să putem termina într-un an și jumătate acest proiect. Vrem ca sistemul de apă și canalizare din Onești să fie cel mai modern din România”.

”Am uitat deja de programul redus de furnizare a apei în Onești, pe care îl aveam acum doi ani, de câte trei ore dimineața și seara. Dar nu uit cât am pierdut în șase luni în care primăria a preluat, la un moment dat, administrarea serviciului de furnizare a apei: trei milioane de lei. N-am cheltuit atât nici cu toate drumurile pe care le reabilităm în acest an în oraș. RAJA e o companie românească de succes. Dar acum sunt îngrijorat că proiectul pe POIM ar trebui să se închidă în 2020, iar licitațiile care vor începe în circa două săptămâni pot fi și ele întârziate de contestații. Eu cred că un termen optimist de începere a lucrărilor de modernizare va fi în februarie-martie. Vreau să mai amintesc că acum doi ani municipiul Onești nu exista în Master-planul din sectorul de apă al județului Bacău, iar de intrat, apoi, am intrat greu. Acum, cu RAJA la noi, beneficiem de condiții decente de alimentare cu apă și canalizare. Prețul plătit e mare? Eu zic că nu.”
Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești