Se afișează postările cu eticheta Observatorul astronomic Bacau. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Observatorul astronomic Bacau. Afișați toate postările

luni, 10 decembrie 2018

Gala Patrimoniului Cultural din Regiunea Nord-Est


Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Centrul Europe Direct Nord-Est, împreună cu societatea Cotnari și în parteneriat cu Palatul Culturii, organizează, miercuri, 12 decembrie, la Palatul Culturii din Iași, Gala Patrimoniului Cultural din Regiunea Nord-Est, dedicată actorilor regionali care promovează patrimoniul cultural material și imaterial al acestei regiuni.



În perioada premergătoare evenimentului, organizatorii au făcut o selecție a proiectelor de succes care vizează obiective din patrimoniul cultural al celor șase județe din Regiunea Nord-Est - Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Botoșani și Suceava. În urma jurizării, vor fi selectate cele mai importante proiecte, care vor fi prezentate și premiate în cadrul Galei.

În program sunt  Conferința „Inovare și creativitate în domeniul promovării, protejării și conservării patrimoniului cultural”, Expoziția dedicată prezentării proiectelor emblematice pentru patrimoniul cultural al regiunii, realizată de finaliștii concursului de proiecte, o Expoziție gastronomică și lansarea revistei „Tourism Life”.

La Gală va avea loc și prezentarea proiectului restaurării și valorificării durabile a Observatorului Astronomic din Bacău. Prezentarea va fi făcută de Manela Antoni, șefa Direcției de dezvoltare durabilă, de la Consiliul Județean.

„Prin aducerea în prim plan a istoriei și a valorilor noastre, prin promovarea și celebrarea specificității locale – spun organizatorii -, ne dorim ca regiunea noastră să se afirme ca o destinație turistică puternică în Uniunea Europeană, iar cetățenii acestei regiuni să cunoască și să fie mândri de moștenirea culturală deosebit de importantă pe care o poartă. În plus față de valoarea simbolică şi afectivă, patrimoniul cultural comportă şi un puternic rol economic”.
Evenimentul se desfășoară sub egida portalului de turism www.descoperanordest.ro, care vizează dezvoltarea turismului din Regiunea Nord-Est prin punerea în valoare a patrimoniului cultural și conștientizarea operatorilor din turism privind potențialul deosebit al acestuia.

sâmbătă, 3 iunie 2017

Accent pe tradiții și cultură la Școala „Domnița Maria”, în Săptămâna „Școala altfel”



Ultima etapă din acest an a Programului „Șoala altfel” derulat la Școala Gimnazială Domnița Maria” din Bacău a cuprins o paletă de acțiuni pentru toți cei circa 500 de elevi, câte trei tematici în fiecare zi pentru fiecare clasă, dar cu accent pe tradiții și cultură. „În această etapă – spune Elena Hărătău, director adjunct al școlii - am debutat cu o excursie de două zile la Gura Humorului, în care pe traseu am retrăit poveștile lui Ion Creangă, am vizitat Cetatea Neamțului, mănăstirile și alte obiective. Elevii și-au îmbogățit cunoștințele cu noțiuni curriculare de la limba română și istorie și, cu atât mai mult, au rămas cu elemente care contribuie la formarea competenței lor. Tema generală de tradiție și spiritualitate a continuat pe parcursul întregii săptămâni, sub diverse forme de activitate”.
Nu au lipsit nici competițiile sportive, nici activitățile pentru un mediu sănătos, cu caracter de educație pentru sănătate și concursurile școlare pentru formarea de priceperi și deprinderi. Cu foarte mare plăcere au vizitat elevii și Baza Aeriană 95 din Bacău, dar și Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Bacău, Direcția de Evidența Populației Bacău, Biblioteca Județeană sau Observatorul Astronomic, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” sau baza Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. Iar de Ziua Eroilor au depus coroane de flori la monumentele din Bacău.
„Activitățile – a precizat Elena Hărătău - au fost organizate pe nivele diferite – la preșcolari, la nivel primar sau gimnazial, astfel încât obiectivele și competențele care se urmăresc a fi formate să fie pe niveluri de vârstă și particularități individuale. Și părinții ne-au fost parteneri de nădejde, dar și instituțiile locale”.

vineri, 2 septembrie 2016

Copii de la DGASPC oaspeți ai unor instituții de cultură băcăuane



Un grup de 21 de copii aflați în îngrijirea asistenților maternali profesioniști din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău vor participa, vineri, 2 septembrie, la evenimentul „Activitate de socializare și timp liber”. „Organizat de DASPC, în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale Bacău, cu Teatrul Municipal George Bacovia și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Ion Borcea – ne-a informat purtătoare de cuvânt a DGASPC, Simona Boghiu -, evenimentul își propune să ofere copiilor noi oportunități de interacțiune, socializare, cunoaștere a comunității urbane și educație”.
Astfel, de la ora 11,00 copiii vor asista, la Teatrul Municipal „George Bacovia”, la repetiția cu public a piesei „Albă ca Zăpada” (piesă care va avea premiera duminică, 4 septembrie), de la ora 12,30 vor vizita Muzeul de Științe ale Naturii „Ion Borcea”, după care vor ajunge și Observatorul Astronomic „Victor Anestin”. La final, copiii vor face un popas dulce la Cofetăria Story.