Se afișează postările cu eticheta ORC. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ORC. Afișați toate postările

luni, 13 iulie 2015

ONRC devine parte a sistemului de interconectare a registrelor comerțului din UE


Oficiul Registrului Comerțului Bacău
Legea nr. 152/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerțului, care transpune Directiva 2012/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iunie 2012 de modificare a Directivei 89/666/CEE a Consiliului și a Directivelor 2005/56/CE și 2009/101/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește interconectarea registrelor centrale, ale comerțului și ale societăților, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Iată care sunt cele mai importante dispoziții, cu impact asupra activității registrului comerțului și asupra beneficiarilor serviciilor prestate în cadrul acestuia:
  • Dispoziții care intră în vigoare în 3 zile de la publicarea Legii nr. 152/2015, respectiv la data de 16 iulie 2015
Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi a certificatului de înscriere de menţiuni va fi de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, dacă persoana competentă să soluţioneze cererile de înregistrare nu va dispune altfel, pentru completarea documentaţiei.
La cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului ONRC), tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii și în cazurile în care:
·     societatea nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare;
·     societatea nu şi-a depus la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, declaraţia că nu a desfăşurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare.
Totodată, actul normativ cuprinde și o serie de modificări vizând îmbunătățirea și simplificarea procedurilor privind dizolvarea, lichidarea și radierea din registrul comerțului.
În acest sens, se transferă competența de prelungire a perioadei de lichidare de la tribunal la oficiul registrului comerțului, aspect ce are drept consecință simplificarea procedurii de lichidare, precum și degrevarea instanțelor de judecată.
De asemenea, au fost introduse modificări în ceea ce privește efectuarea publicității legale, în sensul că oficiul registrului comerţului va comunica un extras al rezoluţiei prin care s-a dispus înmatricularea către Regia Autonomă «Monitorul Oficial» R.A., spre publicare, pe cheltuiala solicitantului, în următoarea zi lucrătoare după efectuarea înmatriculării persoanelor juridice.
Publicarea în Monitorul Oficial al României, a extrasului rezoluţiei sau, după caz, a rezoluţiei integrale, se va efectua în cel mult 21 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii la oficiul registrului comerţului.
În cazul rezoluţiilor de respingere a cererii de înregistrare şi a înregistrărilor care nu conduc la modificarea actului constitutiv, împotriva rezoluţiei directorului şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate se va putea formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare, pentru părţi, şi de la data publicării pe pagina de internet a ONRC, pe portalul de servicii online al acestuia, pentru orice persoană interesată.
  • Dispoziții care intră în vigoare de la data de 07 iulie 2017
Directiva 2012/17/UE prevede realizarea unui sistem de interconectare a registrelor comerțului din statele membre ale Uniunii Europene care va permite, cu titlu gratuit, schimbul de documente şi informaţii între registrele comerţului din statele membre ale Uniunii Europene, în cazul operaţiunilor de fuziune transfrontalieră şi al sucursalelor înfiinţate de societăţi cu sediul în statele membre ale Uniunii Europene.
Prin intermediul portalului european e-Justice, va fi pus la dispoziția publicului un serviciu electronic prin care vor putea fi accesate informații și documente referitoare la profesioniștii înregistrați în registrele comerțului din cadrul Uniunii Europene.
Totodată, se introduce identificatorul unic la nivel european (EUID), care va include elementul de identificare al României, elementul de identificare al registrului național, numărul persoanei din registrul respectiv și, dacă este necesar, alte elemente pentru a elimina erorile de identificare.
Alături de o serie de informații înregistrate în registrul comerțului din România, care sunt disponibile gratuit la această dată, respectiv:  
Ø  denumirea persoanei înregistrate în registrul comerţului,
Ø  forma juridică,
Ø  sediul social/profesional,
Ø  numărul de ordine din registrul comerţului al persoanei înmatriculate/înregistrate,
Ø  codul unic de înregistrare fiscală,
Ø  starea firmei,
pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia vor fi afișate, tot cu titlu gratuit, informații privind EUID și statul membru în care este înmatriculată firma.

marți, 16 decembrie 2014

Peste 100 de firme debutante pot pierde calitatea de microîntreprindere

ORC Bacău
La 31 decembrie, 102 societăți comerciale din județul Bacău (3.224 din toată țara) îşi pierd calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant, ca urmare a împlinirii termenului de 3 ani de la data înfiinţării acestora. Astfel, reprezentanţii acestor societăţi trebuie să facă demersurile necesare pentru schimbarea sintagmei SRL-D în SRL sau să opteze pentru altă formă juridică.
Potrivit articolului 6, aliniatul (1), lit. a, din Ordonanța de urgență nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant se pierde, prin efectul legii, la data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc 3 ani de la data înregistrării”.
Astfel, conform aceluiaşi articol, aliniatul (2), „în termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la pierderea calităţii de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant, societatea respectivă are obligaţia să procedeze la schimbarea denumirii potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Prin urmare, reprezentantul societăţii trebuie să se prezinte la Oficiul Registrului Comerțului (ORC) de pe lângă Tribunalul Bacău (unde şi-a declarat sediul social), în termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la data la care se împlinesc 3 ani de la înmatricularea societății, în vederea schimbării denumirii.

luni, 13 februarie 2012

ORC promite înregistrarea unei firme în numai trei zile

Oficiul Registrului Comerţului Bacău
Înfiinţarea unei firme în Registrul Comerţului are loc, de acum, în numai trei zile - a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Aceasta este posibil după ce a fost pus în funcţiune noul sistem informatic integrat realizat în proiectul "Servicii on-line (de eguvernare) oferite de ONRC pentru comunitatea de afaceri prin intermediul unui portal dedicat".

Înregistrarea va parcurge trei etape: înregistrarea cererii de înmatriculare; soluţionarea cererii de înmatriculare; eliberarea documentelor prevăzute de lege.
De asemenea, noul sistem informatic integrat permite agregarea uniformă şi coerentă a datelor ONRC într-un sistem unitar la nivel naţional, fiind create premisele interconectării cu celelalte sisteme de la nivelul Uniunii Europene.
Prin acest proiect, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pune la dispoziţia persoanelor interesate, portalul de servicii online https://portal.onrc.ro. În vederea accesării acestui portal, fiecare utilizator trebuie sa-şi creeze un cont. După crearea contului, utilizatorul poate avea acces gratuit sau contra cost, în funcţie de tipul serviciului, la serviciile de înregistrare online. Manualul de utilizare a sistemului online de înregistrare a cererilor poate fi accesat pe această adresă de internet, unde pot fi consultate ghidurile de completare a formularelor de la  Registrul Comerţului.
ONRC şi ANAF au dispus măsuri pentru simplificarea formalităţilor administrative, astfel încât cererile de înregistrare a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi de eliberare a certificatului pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social sunt preluate de oficiile registrului comerţului odată cu cererile de înregistrare având ca obiect înmatriculări / schimbări de sediu social şi vor fi transmise administraţiilor finanţelor publice, alături de actele doveditoare ale dreptului de folosinţă, astfel cum au fost depuse în susţinerea cererilor de înregistrare adresate oficiilor registrului comerţului. Prin urmare, solicitanţii nu se mai adresează administraţiilor finanţelor publice, pentru obţinerea certificatelor pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social şi a adeverinţelor privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social, acestea urmând a fi obţinute prin intermediul oficiilor registrului comerţului.
În această perioadă, este o creştere semnificativă a numărului de solicitări la Registrul Comerţului, pentru că Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a anunţat deschiderea sesiunilor pentru depunerea proiectelor de investiţii prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Măsura 141 - "Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă", iar volumul cererilor de înmatriculare a persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale a crescut.