Se afișează postările cu eticheta Nechita. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Nechita. Afișați toate postările

marți, 29 septembrie 2015

Șase moineșteni în a doua ediție a programului Fabricat în Țara lui Andrei



  • competiția de afaceri sociale oferă finanțări de până la 32.000 de euro pe un proiect

Cristian Popa
Competiția de afaceri sociale „Fabricat în Țara lui Andrei” (ediția a II-a), organizată de OMV Petrom și lansată în Bacău la jumătatea verii, numără printre cei 35 de finaliști șase din județul Bacău, preponderent din Moinești și Zemeș. Cei șase sunt Vlad Nechita, din Moinești, cu planul de afaceri Fabrica de nuci – Colectare și prelucrare de miez de nucă, Adela Fodor, Moinești – Laborator de prăjituri, Răzvan Gheorghiță, Moinești – Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor, ONG Activ Moinești – Atelier de reparații auto, Cristian Popa, Zemeș - Service și recondiționări biciclete, plus izolatori de lână și societatea Cos&Val, Zemeș - Producție brichete eco-friendly.
Planurile de afaceri ale viitorilor antreprenori sociali vor prinde contur de-a lungul a șapte luni de training specializat oferit în cadrul proiectului. OMV Petrom oferă, tuturor proiectelor din program, până la 350.000 de euro (32.000 de euro pe un proiect). Prin ideile de afaceri expuse, finaliștii își propun să creeze locuri de muncă și să rezolve probleme sociale în comunitățile din care provin.
„Scopul firmei – spune Vlad Nechita - va fi valorificarea potențialului nucilor aflați pe rod din comunitatea Moinești (care în prezent nu este valorificat în mod organizat). Pe termen lung urmăresc rezolvarea problemei locurilor de muncă în Moinești, dezvoltarea economiei locale și a unui brand în domeniul agricol. Aștept ca ideea mea să schimbe în bine viața comunității din care fac parte, iar pe viitor să fie un exemplu care să fie aplicat cu succes și în alte comunități.” De asemenea, societatea Cos&Val, din Zemeș, are în vedere realizarea unei fabrici de brichete eco-friendly, care să folosească o tehnologie pentru valorificarea rezidurilor forestiere rezultate în urma exploatării forestiere și a debitării lemnului (rumeguș, paie, coajă de copac etc). În timp ce Cristian Popa, din Zemeș,  vrea deschiderea unui atelier de reparații, de recondiționări și personalizări de biciclete, în paralel cu un magazin de piese și accesorii, și inclusiv cu biciclete. De asemenea se dorește și inițierea unei ”școli de biciclete” ce cuprinde cursuri pentru începători, kinder - pentru juniori, coaching individual sau antrenamente pentru cei avansați. Aceștia – spune Cristian Popa - ar fi primii pași pentru adăugarea zonei Moinești Zemes pe Harta Cicloturistică a României.

miercuri, 22 aprilie 2015

Conferinţă Afaceri.ro în Bacău




  • tematica: marketing modern, finanțări europene, resurse umane


Programul de conferințe Afaceri.ro organizează următorul său eveniment în Bacău, pe 30 aprilie, la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”. Întreprinzătorii din zonă – spun organizatorii - vor avea ocazia să participe, alături de colegi de breaslă, specialiști în diverse domenii, traineri și reprezentanți ai administrației locale, la o conferință care va oferi informații relevante despre tendințe actuale ale marketingului, surse de finanțare ca metode de creștere a afacerii sau resurse umane.

Conferința va fi structurată în cinci sesiuni: Marketing modern - tendinte si provocari in anul 2015, instrumente si metode actuale; Resurse umane - nevoia de personal calificat in zona Moldovei, antrenarea si motivarea angajatilor; Finantari europene - surse de finantare pentru dezvoltarea afacerilor, perspective si pasi de urmat pentru anul 2015; Lansare de carte: „Totul pentru femei”, de Catrinel Zaharia; Networking.
Speakerii anunțați sunt Ștefan Timofti (Sommelier & Event Manager, Casa de Vinuri Cotnari), Dana Ghineț (Manager partener, Acces Project Investments), Radu Nechita (Trainer, Mentor Training), Dan Pricop (Senior Trainer, Evolutiv Consultants Network), Anamaria Popa (Director General, Allbiz Romania), Marius Sescu (Online Marketing Specialist), Bogdan Secară (Manager, Active Business Plus), Catrinel Zaharia (Senior Business Consultant, Extind Management), Iulian Basu (Consultant, Business Angels România), Andrei Tabarcea (Consultant, Business Angels România), Alexandru Lăzescu (Analist economic), Corneliu Pricope (director, Centrul de Afaceri și Expozițional și Incubator de Afaceri Bacău) și Marius Alexa (CEO, Arhipelago).
Conferinţele Afaceri.ro sunt evenimente de tip „business to business” (B2B), care pun accent pe networking, oameni, modele, informaţii şi idei, pe utilizarea noilor tehnologii, a colaborării şi a instrumentelor de finanţare. Acestea vizează potenţialul de dezvoltare al fiecărei regiuni şi aduc la lucru forţele care pot genera creştere locală, eficienţă şi afaceri noi.
„La conferința din Bacău – spune Corneliu Pricope – vom avea alături de noi oameni de afaceri cu experiență, care ne vor oferi informați privind modul în care se pot dezvolta afacerile locale.”
Conferința va începe la ora 9,00.