Se afișează postările cu eticheta Lions Club Artemis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lions Club Artemis. Afișați toate postările

duminică, 11 iulie 2021

Președinți noi la cluburile Lions „Sf. Gheorghe” și „Artemis” din Bacău

  • noi mandate au fost preluate și la cluburile de tineret Leo Phoenix și Leo Nidas

Noii președinți
Lions Clubs (LC) Sf. Gheorghe și Artemis din Bacău au organizat, sâmbătă, 10 iulie, ceremonialul de predare-primire a mandatului de președinte la începutul noului an lionistic 2021-2022. Același ceremonial a fost organizat și pentru cluburile de tineret Leo Phoenix și Leo Nidas. Evenimentul a avut loc în prezența guvernatorului Districtului 124 (D124) România al Lions Clubs International, Pompilia Szellner. Noii președinți ai cluburile de seniori sunt Codrin Costan (clubul Sf. Gheorghe) și Cornelia Barbu (clubul de doamne Artemis), precum și George Leonte (Leo Phoenix) și Ana Maria Furdui (Leo Nidas, al doilea mandat).

La ceremonial au fost prezenți past-guvernatorul Ionel Lupu (Lions Club Moldova Bacău) - președintele Comisiei biliotecilor franceze a D124, Anamaria Zechiu Ciorogaru (Lions Club Constanța Balcanica) – președinta Comisiei de relații internaționale a D124, Romel Guțu – trezorierul D124 (LC Moldova), Andrei Nemțeanu (LC Sf. Gheorghe) – președintele Regiunii 1 Lions Nord-Est și Robert Vlada – președintele Regiunii 2 Nord-Est ale D124. De asemenea, la eveniment au venit și reprezentanți ai unor cluburi Lions din Suceava, Roman, Vaslui, Craiova și Bacău (cluburile Moldova și Sanity) și reprezentanți ai unor organizații și instituții băcăuane.

Au predat mandatele Adrian Băluță și Irina Băluță - președinții cluburilor Lions Sf. Gheorghe și Artemis și Alexandru Andrieș. Past-pesidenții și actualii președinți au vorbit despre principalele acțiuni pe care le-au organizat în spiritul devizei mișcării lionistice „We Serve” („Noi servim”) sau le vor organiza în noul an.

Adrian și Irina Băluță
Guvernatorul Districtului 124, președinții regiunilor Lions Nord-Est și ai cluburilor Sf. Gheorghe și Artemis au înmânat unor parteneri ai acestor organizații, unor invitați și unor membri ai cluburilor pinuri Lions și fanionul guvernatorului în exercițiu, diplome de excelență și diplome de apreciere.

De asemenea, în cele două cluburi de tineret au fost primiți, cu acest prilej, noi membri.

Ceremonialul a cuprins și instalarea, pentru anul lionistic 2021-2022, a ofițerilor cluburilor lions prezente.

Despre acest eveniment, despre activitatea cluburilor lions de la noi și despre dezvoltarea mișcării lionistice au vorbit și Robert Vlada,  Anamaria Zechiu Ciorogaru și Ionel Lupu.

La final, participanților le-a fost oferit un scurt program artistic prezentat de tineri dintr-un ansamblu folcloric instruit de profesorul Ioachim Dămoc.

Pompilia Szellner și Ionel Lupu
Guvernatorul Districtului 124 România ne-a acordat și un interviu, pe care îl vom publica în curând.

Pompilia Szellner: „Ceremonialul de sâmbătă a avut loc după un an lionistic, 2020-2021, destul de plin de provocări în condițiile impuse de restricțiile la vreme de pandemie și deschide un nou an, pe care îl sperăm mult mai bun, un an de consolidare și de dezvoltare, de regăsire și de reunificare a familiilor noastre lionistice. Un exemplu sunt cele două cluburi lions din Bacău și cele două cluburi Leo, prezente aici, care sunt mereu împreună. Zona Moldova este foarte aproape de mine și eu sunt foarte aproape de ea și vin de fiecare dată aici cu mult drag”.


 

sâmbătă, 10 iulie 2021

Guvernatorul Lions Clubs România a vizitat Slănicul Moldovei

Pompilia Szellner, guvernatorul în exercițiu al Districtului 124 al Lions Clubs International, a vizitat, vineri, 9 iulie, stațiunea Slănic Moldova, împreună cu președintele Lions Club Sf. Gheorghe Bacău, Adrian Băluță.
Guvernatorul și președintele clubului băcăuan s-au întâlnit, cu acest prilej, cu primarul Gheorghe Baciu și cu managerul Hotelului Perla, Andreea Alexandru. Ei au analizat posibilitatea ca membrii Lions Clubs România să petreacă în această stațiune, timp de trei zile în luna ianuarie 2022, o gală festivă dedicată anilor calendaristici 2021 și 2022 (practic Revelionul 2022 al Districtului 124).
Primarului Gheorghe Baciu i-au fost dăruite fanionul Districtului 124 pentru anul lionistic 2021-2022, un pin al acestuia și două diplome de apreciere din partea președinților cluburilor Lions Sf. Gheorghe și Artemis Bacău.
Cei doi oaspeți au vizitat și Hotelul Perla și s-au oprit și la expoziția de straie populare românești realizate manual de meșterii de la firma „Moldovanca” și la cunoscutul restaurant „Taverna Slănicului”, care ar putea fi inclus în programul celor trei zile ale galei festive.
Pompilia Szellner a remarcat modul în care este îngrijită stațiunea și a fost impresionată de parcul central al acesteia, de eleganța Hotelului Perla și de stilul tradițional românesc de organizare a Tavernei Slănicului.
Guvernatorul va participa, sâmbătă, 10 iulie, la ceremonialul de predare-primire a mandatelor de președinte (mandate care au termen de exercitare pentru numai un an în sistemul Lions Internațional) ale cluburilor Lions Sf. Gheorghe și Artemis Bacău (ultimul club dedicat exclusiv doamnelor), dar și ale cluburilor Leo (pentru tineret) susținute de cluburile seniorilor.