 |
| Silvicultorii au protestat de mai multe ori |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Federația Sindicatelor din Silvicultură
Silva, organizație sindicală reprezentativă pentru sectorul de activitate
agricultură, silvicultură și economia vânatului, cu peste 15.000 de membri,
organizează, miercuri, 21 aprilie, pichetarea sediului Ministerului Mediului,
Apelor și Pădurilor, între orele 11,00-13,00.
Protestatarii –
spune liderul Federației Silva, inginerul băcăuan Silviu Geană, au în vedere 14
revendicări:
1. Sprijin în
vederea acordării alocațiilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic,
pentru susținerea activității de administrare a fondului forestier proprietate
publică a statului, administrării ariilor naturale protejate, creșterii și
ameliorării cailor de rasă, susținerii activităților de împăduriri, precum și
pentru menținerea locurilor de muncă la Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.
2. Sprijin
pentru dotarea cât mai urgentă a personalului silvic cu atribuții de pază a
fondului forestier cu armament de serviciu, cu uniformă de serviciu, cu
mijloace de apărare, de intervenție și de deplasare, conform prevederilor
Statutului personalului silvic și ale Codului silvic. Reamintim că, printr-o decizie absolut
aberantă a Guvernului (H.G nr. 11/2018), a fost interzisă utilizarea anumitor
categorii de armament, între care și cel cu care era dotat o mare parte a
personalului silvic din România. În prezent, doar jumătate din personalul
silvic care apără pădurile statului este dotat cu armament de serviciu.
3. Intervenția Ministerului pentru punerea în
aplicare a prevederilor Legii nr. 234/2019 de modificare și completare a
Statutului personalului silvic, act
normativ care a creat baza legală necesară pentru redarea demnității profesiei
de silvicultor, pentru întărirea autorității silvicultorilor în exercitarea
atribuțiilor de serviciu, pentru asigurarea dotărilor necesare desfășurării activității
personalului silvic în teren, pentru includerea în categoria locurilor de muncă
în condiții speciale a anumitor activități din silvicultură și pentru asigurarea
unor condiții decente de muncă și de salarizare a personalului silvic.
4. Adaptarea sistemului de urmărire a materialului lemnos SUMAL
la necesitățile reale ale sectorului silvic din România, pentru evitarea
blocajelor în activitatea administratorilor de păduri și a operatorilor
economici. Deși sistemul a fost îmbunătățit continuu, la aproape trei luni de
la lansarea SUMAL 2.0 sunt încă sincope serioase în funcționarea programului de
punere în valoare a lemnului.
5. Inițierea unei Ordonanțe de urgență prin care statul să asigure un venit de
completare, suplimentar indemnizației de șomaj, în cazul persoanelor
disponibilizate prin concedieri colective, ca efect al reducerii activităților
de producție din sectorul silvic, urmare a crizei sanitare generată de pandemia
de coronavirus.
6. Revizuirea Regulamentului de valorificare a masei
lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobat în baza Hotărârii
Guvernului nr. 715/2017, în sensul flexibilizării, debirocratizării și
simplificării procedurilor de comercializare a lemnului recoltat din pădurile
proprietate publică.
7. Intervenția
Ministerului pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 - Codul
penal, prin includerea personalului silvic alături de polițiști și jandarmi, în
cazul cărora ultrajul se sancționează cu pedepse sporite. Această
modificare legislativă, alături de dotarea personalului de teren cu armament și
uniformă de serviciu, are ca scop descurajarea actelor de agresiune
asupra silvicultorilor. În ultimii ani, apărând pădurea, 6 pădurari au
fost omorâți de hoții de lemn, iar peste 700 de silvicultori au fost atacați de
infractori, suferind agresiuni și vătămări corporale grave, amenințări cu
moartea, precum și distrugerea unor bunuri (autovehicule,
locuințe, anexe gospodărești).
8. Intervenția
Ministerului astfel încât prin proiectul de modificare și completare a Legii
nr. 171/2010 privind sancționarea contravențiilor silvice să fie eliminate
prevederile care reglementează sancționarea contravențională a personalului
silvic, în legătură cu şi în exercitarea atribuțiilor de serviciu. În prezent,
personalul silvic este, cel mai probabil, singura categorie profesională din
România, pentru care legiuitorul a instituit obligarea la plata de amenzi
contravenționale, pentru unele abateri în legătură cu modul de realizare a
sarcinilor de serviciu.
9. Intervenția
Ministerului pentru înființarea unei
comisii la nivelul Parlamentului României, care să
analizeze cazurile de retrocedări de păduri pentru care există suspiciuni cu
privire la legalitatea stabilirii dreptului de proprietate.
10. Intervenția
Ministerului pentru reconsiderarea rolului pe care îl au
administratorii de păduri și personalul silvic în apărarea și paza pădurilor,
pentru întărirea autorității silvicultorilor în exercitarea atribuțiilor de
serviciu, precum și pentru stoparea
campaniei de denigrare a activităților și a lucrătorilor din sectorul silvic,
susținută de unele grupuri de interese, care urmăresc accesul la administrarea
pădurilor statului și achiziționarea pădurilor particulare la prețuri de nimic.
11. Corectarea
informațiilor transmise în spațiul public de către anumiți reprezentanți ai
autorității publice centrale, urmare a interpretării eronate a datelor din
Inventarul Forestier Național, prin care s-a lansat falsa idee că din pădurile
României dispar anual cca. 20 mil mc de
lemn, ca fiind recoltat ilegal.
12. Sprijinirea administratorilor de păduri de către conducerea Ministerului
Mediului, Apelor și Pădurilor pentru accesarea de fonduri europene și
dezvoltarea de proiecte, valorificând oportunitățile de finanțare din Planul
Național de Reziliență și Redresare.
13.
Elaborarea și adoptarea de acte normative coerente și
aplicabile, conforme cu realitățile și necesitățile sectorului silvic. Sectorul
silvic din România are nevoie mai mult ca oricând de o legislație suplă și
eficientă pentru restabilirea echilibrului între cele trei funcții ale
pădurilor – funcția socială, funcția economică și funcția ecologică.
14. Consultarea
partenerilor sociali - sindicate și patronate - la elaborarea actelor normative
cu impact asupra sectorului silvic, în conformitate cu prevederile Legii nr.
62/2011 a dialogului social și ale Legii nr. 52/2003 privind transparența
decizională în administrația publică.
Silviu Geană: „Revendicările susținute de Federația Silva au ca scop salvarea
pădurilor României de la distrugere, consolidarea activității administratorului
fondului forestier proprietate publică a statului, garantul asigurării unei
gestionări durabile a pădurilor statului, menținerea locurilor de muncă în
sectorul silvic, precum și reconsiderarea rolului silvicultorilor în societate.”