luni, 30 octombrie 2023

Frații Pavăl și oneșteanul Daniel Dineș nominalizați la Gala Radio 2023

Frații Dragoș și Adrian Pavăl – proprietarii holdingului Dedeman din Bacău - și omul de afaceri originar din Onești Daniel Solomon Dineș sunt nominalizați pentru a fi premiați la Gala Radio România, organizată la 95 de ani de existență a postului național de radio, pe 1 noiembrie.
Nominalizările sunt făcute la Categoria „Antreprenoriat”: frații Dragoș și Adrian Pavăl „pentru dezvoltarea rețelei de magazine de bricolaj Dedeman, cel mai puternic business din domeniul bricolajului autohton”, iar Daniel Solomon Dineș „pentru rolul său esențial în UiPath, companie care oferă servicii bazate pe automatizarea proceselor”. Gala Radio România, intitulată „Esența performanței: În fiecare voce, cu fiecare sunet”, oferă premii pentru performanță în 12 domenii de activitate, în Cultură și Arte, Educație, Inovare și Științe, Multiculturalitate, Sănătate, Mediu, la Campanii Sociale, Inițiative Locale, Tradiții și Folclor, Antreprenoriat și Sport, la care se adaugă categoria „Ambasadorii României”. Cele 60 de nominalizări pentru Gala Radio România au fost înaintate de profesioniști din cadrul redacțiilor Radio România, ținând cont de criterii precum performanța, relevanța și diversitatea culturală. Comisiile specializate de la fiecare categorie au făcut nominalizările, ținând cont de contribuțiile semnificative din anul în curs ale celor propuși. Juriul Galei, format din jurnaliști cu experiență ai Radio România, va desemna câștigătorii prin vot secret.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu