joi, 14 iulie 2022

Bacăul a sărbătorit Ziua Națională a Contabilului Român 2022

Filiala Bacău a Corpului Experților Contabili din România (CECCAR) a marcat, miercuri, 13 iulie, cea de a XVIII-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român printr-o reuniune la care au participat, alături de membrii ei, principalii parteneri și colaboratori și reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice, precum și ai mediului de afaceri și ai mediului educațional preuniversitar și academic. Cu acest prilej, a fost prezentat și Topul local pentru anul 2021 al membrilor filialei băcăuane și a fost găzduit și panelul de discuții „Business... reloaded. Rolul profesionistului contabil în asigurarea rezilienței afacerilor”. Ziarul „Deșteptarea” a fost partenerul media al evenimentului.

Între invitații care s-au aflat alături de profesioniștii contabili băcăuani la această sărbătoare s-au numărat senatoarea Cristina Breahnă-Pravăț și deputatul Costel-Neculai Dunava, Paul Vicențiu Stupu – șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) și Dragoș Bădioiu – șef adjunct al AJFP Bacău, Dănuț Eusebiu Ilie – directorul Agenției Bacău a BNR și Dan Stoica – directorul general al Casei de Sănătate Bacău. De asemenea au mai fost prezenți președinta Judecătoriei Bacău – Carmen Simona Panfil, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție, ai Poliției Locale Bacău, ai Libra Bank, ai Colegiului Economic „Ion Ghica”, ai Camerei de Comerț și Industrie Bacău, ai Arhivelor Naționale Bacău, ai Universității „George Bacovia”, ai Casei Județene de Pensii, ai Agenției Județene de Formare și Ocupare Profesională, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, dar și preotul dr. Gabriel Ichim-Radu – președintele Asociației Naționale a Copiilor Surzi din România. La eveniment au asistat și reprezentanți ai mediului antreprenorial, între care cei de la societățile Industrial Valves, Selone, Floarea de Colț, Barrier și Urban Building – toate din Bacău. Invitații profesioniștilor contabili au transmis, cu acest prilej, mesajele lor la cea mai importantă sărbătoare din an a membrilor CECCAR.

Mesajele conducerii CECCAR de la nivel central și local

Președintele în exercițiu al Filialei CECCAR Bacău, Radu Mihai Faghiean, care a și moderat reuniunea a transmis mesajul Consiliului Superior al CECCAR. În mesaj s-a făcut o scurtă rememorare a momentelor istorice prin care a trecut organizația de la înființarea ei acum 101 ani.

Contextul socio-economic și politic actual a adus noi provocări profesiei contabile și corpului profesional al CECCAR – s-a arătat în mesaj. Profesia contabilă din România, rezonând cu cea de la nivel mondial, s-a reinventat, adaptându-se continuu la modelele de afaceri bazate pe cei trei piloni care asigură competitivitatea, respectiv: tehnologia, globalizarea și sustenabilitatea. Astăzi în calitate de consilier, analist, facilitator, confident, profesionistul contabil membru CECCAR îndeplinește cu succes multiple roluri care conferă siguranță antreprenorilor, contribuind la sustenabilitatea și reziliența businessului.

Valoarea profesiei contabile pentru societate, pentru România se bazează pe faptul că aceasta are responsabilitatea etică de a acționa în interes public și de a-și deservi clienții cu profesionalism. Aceasta însă nu se poate realiza fără asigurarea independenței exercitării profesiei și a autonomiei acesteia. Tocmai de aceea CECCAR, reprezentantul celor peste 35.000 de liber-profesioniștii contabili, va milita pentru aceste valori esențiale și va sancționa orice tentativă prin care acestea pot fi afectate.”

În mesajul Consiliului Filialei CECCAR Bacău, prezentat de Radu Mihai Făghiean, s-a reliefat reputația de care se bucură organismul profesional al contabililor, cel mai puternic din sud-estul Europei, cu 35.000 de membri în toată țara.

Practica, experiența acumulată – a spus președintele CECCAR Bacău -, relevă permanent că rolurile și competențele profesioniștilor contabili sunt factori-cheie ai dezvoltării antreprenoriatului la nivel microeconomic. Se identifică o mișcare a bazei de competențe a profesioniștilor contabili și a rolurilor acestora spre furnizarea de servicii de consultanță de afaceri. Dincolo de contabilitatea financiară și conformarea fiscală, antreprenorii apreciază tot mai mult competențele inter- și multidisciplinare în contabilitatea managerială, în aplicarea de metode și tehnici moderne de analiză și decizie în rezolvarea problemelor, utilizând tehnologiile informației și comunicației specifice big data și inteligenței artificiale, în lansarea de afaceri, abilitățile interpersonale și de gândire strategică, în managementul schimbării și al riscurilor, în managementul performanței, în raportarea integrată și, nu în ultimul rând, în comunicare și creativitate – motor al inovării. Astfel, profesionistul contabil a devenit – și își consolidează continuu acest rol – cel mai de încredere consultant al mediului antreprenorial, motorul creșterii economice naționale și globale.”

Topul CECCAR Bacău 2022

Trofeele pentru primele trei locuri
Ziua Națională a Contabilului Român a însemnat și un prilej de a se evidenția public rezultatele muncii experților contabili și contabililor autorizați. Astfel, au fost acordate premii societăților contabile și profesioniștilor incluși în Topul local al membrilor CECCAR. Au fost recunoscute, astfel, performanțele societăților de expertiză contabilă și de contabilitate, precum și ale experților contabili și contabililor autorizați, în semn de apreciere a contribuției acestora la dezvoltarea profesiei și a mediului de afaceri județean și național.

Iată și Topul local 2022, după rezultatele economico-financiare ale anului 2021:

 

Experți contabili

1.      Radu Mihai Faghiean – Bacău

2.      Ștefan Antohe – Bacău

3.      Constantin Cătălin Burlui – Sascut

4.      Maria Magdalena Hanganu – Bacău

5.      Mariana Negru Ciobanu – Bacău

6.      Luminița Motruc – Bacău

7.      Marilena Laeș – Onești

8.      Irina Tite – Bacău

9.      Biatris Maria Bahamat – Onești

10.  Simona-Elena Rusu – Bacău

 

Contabili autorizați

1.      Alexandru Dorin Maxim – Moinești

2.      Rodica Baltă – Bacău

3.      Elena Moroșanu – Onești

4.      Cristina Moscu – Târgu Ocna

5.      Maria Dârțu – Târgu Ocna

6.      Amalia Mireanu – Moinești

7.      Daniela Lenuța Pruteanu – Moinești

8.      Tatiana Cruceanu – Bacău

9.      Florentina Taban – Bacău

10.  Cecilia Ambrozie – Bacău

 

Societăți de expertiză contabilă

1.     Infinity Consulting – Bacău


2.      Contabilitate Managerială – Bacău

3.      Crida Cont – Bacău

4.      Back-Up Accounting – Bacău

5.      Proactive Accounting – Bacău

6.      Bahamat & Asociații – Onești

7.      Fitco Expert – Moinești

8.      Accounting Opportunities – Sat Fundeni

9.      Proactive Expert – Secuieni

10.  Expertbac Serv – Bacău

 

Societăți de contabilitate

1.      Stoina Contab – Comănești

2.      Contabilitate Info-Gest – Sat Dealu Morii

3.      Lungu Serv Cont – Bacău

4.      Total Contab Consulting - Bacău

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), înființat în urmă cu peste 100 de ani, este singurul organism profesional din România care acordă calificările de expert contabil și contabil autorizat. La 13 iulie 1921, Regele Ferdinand, „Întregitorul de țară”, aproba prin Decret Regal „Legea pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți”.

Cu reprezentare în fiecare județ al țării și în București, CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil de la nivel mondial, precum IFAC (International Federation of Accountants), și european – Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation).


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu