Expertul băcăuan în agricultură ecologică, Marius Cașiș, ne atrage din nou atenția că se dorește iar obținerea unei derogări pentru folosirea neonicotinoidelor în agricultură. Sunt o categorie de pesticide lansate pe piață în anii ’90 ca înlocuitori ai altor pesticide mai vechi și mai dăunătoare, pesticide sistemice, absorbite în fiecare celulă a plantelor, astfel încât toate părțile acestora sunt otrăvitoare pentru dăunători. Cercetătorii cred că aceste pesticide joacă un rol important în decimarea albinelor, fenomen înregistrat în ultimele decenii în toate țările în care au fost introduse insecticidele pe bază de neonicotinoide. „Trebuie sa ne opunem folosirii acestor pesticide!” – a opinat Marius Cașiș. Iată și cum își susține îndemnul. (Petru Done)
Comisia Europeană a emis, în luna mai 2013, Regulamentul de punere în aplicare nr. 485/2013, prin care interzicea utilizarea în UE a trei pesticide folosite la tratarea semințelor culturilor oleaginoase, din cauza riscului de a afecta albinele și alți polenizatori.
Dar, la solicitarea cultivatorilor de oleaginoase (rapiță, floarea soarelui), România a obținut în 2014 două derogări succesive emise prin ordin de ministru care au permis comercializarea semințelor impregnate cu aceste substanțe.
Reprezentanții sectorului apicol au constatat, însă, efecte negative asupra albinelor, în urma polenului toxic rezultat din plantele tratate cu neonicotinoide, care au provocat intoxicații acute și depopulări masive ale coloniilor de albine. Astfel, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a publicat cea mai amănunțită analiză de până acum a neonicotinoidelor. Cercetătorii au analizat 800 de studii științifice, inclusiv cele finanțate de industria producătoare de pesticide, și au ajuns la concluzia că neonicotinoidele provoacă un dezastru ecologic mult mai mare decât se credea până acum. Raportul a concluzionat că neonicotinoidele sunt, fără dubiu, un factor cheie în ceea ce privește declinul dramatic al populațiilor de polenizatori la nivel mondial.
În raport se mai arată că aceste pesticide dereglează și abilitatea râmelor de a afâna și aera solul și că dăunează multor specii, printre care melcii de apă dulce, fluturii, țânțarii și libelulele care se hrănesc cu ei. Autorii raportului avertizează că este în pericol chiar capacitatea omenirii de a produce alimente.
În ciuda faptului că reprezentanții acestor companii neagă existența efectelor observate, o bună parte a specialiștilor sunt convinși că neonicotinoidele sunt dăunătoare. „Sunt foarte multe dovezi, dincolo de albine - a declarat pentru BBC News profesorul Dave Goulson de la Universitatea Sussex. Aceste pesticide se acumulează în soluri, apar adeseori în râuri la niveluri mult mai mari decât doza letală pentru ființele care trăiesc în ele. Este imposibilă negarea faptului că ele au un impact major asupra mediului”.
Se pare ca suntem puși în fața unei alegeri: fie așteptăm să vedem dacă o întreagă clasă de pesticide puternice produse de Bayer și Syngenta împing ecosisteme întregi către pierzanie, fie suspendăm utilizarea lor cât timp sunt efectuate teste amănunțite peste tot în lume. De ce Europa a renunțat la folosirea neonicotinoidelor, iar România cere derogări?
Marius Cașiș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu