La Biblioteca Orășenească „George Bacovia” din Buhuși va fi vernisată, joi, 12 august, de la ora 12,00, expoziția de pictură „Debut”, cu tablouri semnate de Ioana-Suzana Tăutu. Evenimentul este organizat de Primăria Buhuși, în parteneriat cu Biblioteca „George Bacovia” și cu Asociația „Renașterea”, iar invitații organizatorilor sunt Carmen Mihalache - directoarea Revistei de cultură „Ateneu”, Iulian Bucur - critic de artă, Aristotel Bunescu - jurnalist de arte vizuale și violonistul Sergiu Spiridon. Amfitrionul evenimentului este scriitorul, ziaristul și profesorul Ion Fercu.
Ioana-Suzana Tăutu (Bucătaru) este originară din Buhuși. Este de profesie inginer, dar a avut încă din copilărie înclinații și pasiune pentru desen și pictură. „Sunt un inginer cu studii universitare de masterat, nepracticant, un om dintr-o generație confuză, ce cu greu își găsește echilibrul – declara, anul trecut, pe blogul Asociației de Presă Culturală și Sportivă. Cu toate acestea, părinții mi-au format principii strașnice, rezistente, ce-mi vor călăuzi mereu pașii vieții, iar omul de astăzi este investiția lor. Sunt fiică, soție, mamă, soră, fină, nașă, pentru puțini prietenă, și spunându-vă acestea vă trasez exact delimitarea mea spațio-temporală și spirituală. În rest, mă consider un om simplu, care a realizat bucuria răsăritului și a ciripitului păsărilor din această lume a goanei, oprindu-mă astfel, din fuga mea”.
Chiar în această perioadă (6-15 august), Ioana-Suzana Tăutu participă cu o lucrare la expoziția colectivă internațională „Bienala Art Today”, organizată la Galeria Eka Moor Art din Madrid. Dar tot în acest an, pictorița a participat cu lucrări la cinci expoziții colective organizate la Cluj-Napoca și București și la Salonul de vară al artiștilor plastici organizat la Cluj-Napoca, precum și cu două fotografii la „Expoziția de fotografie cu telefonul mobil” și cu patru lucrări la „Salonul de miniatură”, ambele în Cluj-Napoca, la expoziția colectivă internațională „Artiști români pe simeze internaționale” organizată de galerii de artă din Cluj-Napoca și din Madrid, dar și la expoziția colectivă „Kitsch-ul în artă” de la Cluj-Napoca.
Tablourile expoziției „Debut” vor rămâne pe simeze până pe 27 august.
https://www.desteptarea.ro/prima-personala-a-pictoritei-ioana-suzana-tautu-din-buhusi-video/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu