În curtea inventatorului oneștean Vasile Lupu a fost amenajat un centru de vaccinare după modelul celor din unele orașe la vreme de pandemie, în care sunt promise pacienților inclusiv porții de mici și bere. Vasile Lupu a construit din lădițe de plastic pentru legume și fructe, recuperate din supermarketuri, un veritabil chioșc, în care ar putea intra și un adult, iar în fața acestuia dai peste o asistentă medicală în exercițiul funcțiunii, adică aplicând vaccinul unei paciente. La rând stau, acolo, și cei șapte pitici din poveste, dornici să se imunizeze și ei.
Pentru întreaga scenă, comică în esența ei, inventatorul a folosit păpuși și pitici pentru grădină, iar pe fațada chioșcului a pus și o firmă, pentru ca oricine să știe unde a ajuns: „Centru de vaccinare, cu mici și bere”.
Pasionat de aproape nouă luni de recuperarea și refolosirea ambalajelor casnice de plastic, precum peturile, cutiile sau lădițele pentru legume și fructe, Vasile Lupu își pune frecvent la lucru imaginația și priceperea și dă viață unor obiecte care se dovedesc și originale și practice, dar și distractive, în orice gospodărie. Din mâinile lui Vasile Lupu au ieșit, astfel, diferite modele de vaze și suporturi pentru flori, o originală moară de vânt, o turbină eoliană, o măsuță supraetajată pentru medicamente, dar și un arlechin și chiar un tanc din care apare militarul care îl conduce. De Crăciun, de exemplu, a împodobit un pom de iarnă făcut numai din peturi, iar de Paște a construit, tot din peturi, un uriaș ou pascal.
„Am vrut să demonstrez – spunea, atunci, Vasile Lupu - că pet-urile care sunt aruncate și se găsesc mai ales pe albiile râurilor, dar și prin multe zone urbane sau oriunde în natură, pot fi recuperate și refolosite în scopuri practice. Vreau să atrag astfel atenția mai ales tinerilor, copiilor. Am vrut să demonstrez că putem face multe lucruri folositoare numai din obiecte de plastic care au devenit deșeuri. Am pus în joc toată fantezia mea”.
Vasile Lupu este cunoscut cititorilor noștri ca un prodigios autor de invenții și inovații medaliat în mai multe rânduri inclusiv cu aur la expozițiile și târgurile de inventică din țară și din lume, cu zeci de invenții la activ. Ne amintim de invenții precum Aero Parasolarul – care înlătură efectul aerului cald în interiorul habitatelor, Căruciorul cu bandă de rulare – care traversează denivelări și rulează pe scări, Dispozitivul pentru electromasaj și aerosoli parfumați, dar și Dispozitivul care parfumează aerul în interiorul cavității bucale. Alături de acestea sunt Dușul cu perie rotativă - pentru spălarea, șamponarea și masarea corpului, Recipientul minisalină clasică relaxo portabilă - pentru terapia pe bază de sare și Recipientul pentru aplicarea chitului de rosturi la plăcile de gresie și faianță. Nu sunt lipsite de interes nici Roata cu spumă fără aer – care înlocuiește aerul din anvelope -, dar nici Scaunul oscilant și deplasabil – care se deplasează prin balansare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu