Ministerul Finanțelor anunță publicarea, pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a unor materiale informative dedicate contribuabililor persoane fizice care au obligația să declare și să plătească impozitele și contribuțiile sociale datorate pentru anul 2020.
Materialele se găsesc pe site-ul anaf.ro, în secțiunea Asistență Contribuabili - Servicii oferite contribuabililor - Ghiduri curente și alte materiale informative.
„Rolul materialelor publicate – spun cei din minister - este de a încuraja și asista contribuabilii să declare corect veniturile realizate și să plătească impozitele și contribuțiile datorate, inclusiv prin intermediul mijloacelor electronice de plată existente.
Seria de ghiduri nou apărute cuprinde informații generale actualizate despre Declarația unică și clarifică o serie de aspecte legate de persoanele care au obligația să depună declarația, cum poate fi depusă, de unde se pot procura fișierele și formularele care trebuie completate, precum și modalitățile de plată a sumelor datorate.
În aceeași secțiune a site-ului ANAF a fost publicată broșura privind facilitățile fiscale aferente cheltuielilor cu educația timpurie, învățământul profesional și tehnic și învățământul dual. Materialul prezintă cele mai recente modificări legislative în domeniile mai sus menționate, fiind util atât contribuabililor persoane fizice, cât și juridice.
Totodată, contribuabilii pot găsi pe site-ul ANAF și un ghid actualizat pentru cei care obțin venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal. Această categorie de contribuabili poate găsi informații deosebit de utile privind obligațiile fiscale referitoare la declararea, impozitarea și plata contribuțiilor datorate pentru veniturile obținute din arendarea bunurilor agricole aflate în patrimoniul personal.
Ministerul Finanțelor promite că va continua să extindă numărul materialelor informative dedicate persoanelor fizice și juridice, pentru a încuraja cât mai mult conformarea fiscală voluntară a contribuabililor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu