- lecțiile au fost organizate în anul 2020 de Agenția Bacău a BNR în proiectul „Să vorbim despre bani și bănci”
Agenția Bacău a Băncii Naționale a României (BNR) a continuat să organizeze și în anul 2020 activități de educație financiară, sub egida proiectului „Să vorbim despre bani și bănci”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. La astfel de lecții au participat 664 de elevi, dintre care 122 din mediul rural (de la două școli gimnaziale) și 542 din mediul urban (de la două școli gimnaziale și un colegiu).
În perioada 23 ianuarie – 27 februarie 2020 activitățile educaționale au fost derulate la sediul unităților de învățământ, iar de la 1 octombrie până pe 18 decembrie activitățile exclusiv online.
Temele abordate s-au referit la istoricul BNR și rolul acesteia în raport cu statul, cu instituții financiar-bancare și cetățeanul, la originea, istoria și funcțiile banilor și elementele lor de siguranță. Au fost definite și analizate diferențele dintre nevoi și dorințe, precum și alcătuirea unui buget și a părților care îl compun (venituri și cheltuieli). Au fost abordate, de asemenea, noțiuni despre economisire, beneficiile economisirii, moduri și tipuri de economisire, dar și despre contul de plăți(definiție, funcționalități, produse atașate).
„Mie – spunea un elev de clasa a treia - mi-a plăcut când am discutat despre cele mai frumoase și cele mai ciudate bancnote. Eu sper să mai facem astfel de lecții, pentru că de fiecare dată învățăm lucruri pe care nu le știam”. Tot din clasa a treia, un elev crede că a înțeles acum de ce tatăl lui a refuzat să-i cumpere un de făcut vată de zahăr: „Aceasta era dorința mea – spunea elevul. Dar când am avut nevoie de ghete noi, tata a fost de acord, pentru că aceasta nu e o simplă dorință, ci o nevoie”. Unii elevi au apreciat că au aflat ce elemente de siguranță au bancnotele, pentru a ști dacă nu cumva primesc bani falși, alții au fost încântați de topul celor mai frumoase bancnote din lume. Iar învățătorii lor au observat că elevii au fost impresionați de astfel de lecții și că așteaptă nerăbdători următoarele activități.
Proiectul „Să
vorbim despre bani și bănci” se derulează în baza unui protocol de
colaborare încheiat între cinci instituții din România, printre care BNR și
Ministerul Educației și Cercetării. Astfel, BNR urmărește să informeze publicul
țintă cu privire la rolul, atribuțiile și funcțiile principale ale BNR, precum
și însușirea unor noțiuni economice de bază și a unui vocabular
financiar-bancar. Agenția BNR Bacău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu