Cenușăreasa dezvoltării

Pe 19 noiembrie avem în calendare „Ziua Cercetătorului și Proiectantului din România”. Data a fost aleasă în semn de omagiu pentru savantul american de origine română George Emil Palade, născut pe 19 noiembrie 1912 și laureat al Premiului Nobel pentru medicină în anul 1974.

Fără cercetare științifică niciun domeniu de activitate nu poate progresa cum se cuvine. Marile firme ale lumii pun un accent major pe o astfel de activitate și îi alocă resurse importante. Numai la noi se pare că are încă un rol de cenușăreasă. După rectificarea bugetară din primăvara trecută, alocarea din PIB pentru cercetare a fost comparată cu aceea pentru SRI, mult superioară, iar anul acesta a fost cea mai mică din ultimii zece ani.

Pentru că am fost pe acolo și am scris la ziare despre ea, nu pot să nu-mi aduc aminte că în hulita industrie „energofagă” a României de dinainte de 1990 marile combinate aveau și secții numite chiar așa, „de cercetare”. Ce să mai spun că acum acestea nu mai există, pentru că nici marile combinate nu mai există.

Dr. ing. Lucian Stoian, cu 15 ani în urmă

Domeniul de la noi a avut și nume mari. George Emil Palade și Ana Aslan, de exemplu, sunt dintre cele mai des amintite. Are și Bacăul un astfel de nume, devenit însă de câteva zile doar renume: dr. ing. Lucian Stoian, membru corespondent al Secției de horticultură a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” și fost director al Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău. L-am cunoscut, cu ani în urmă, chiar acolo, la locul său de muncă, dar cel mai frumos vorbesc despre el foștii săi colegi. „Rămâne pentru toți horticultorii - spun ei - un model al nostru și al multor generații pe care le-a ctitorit, demn de a fi urmat și de îngeri, eleganța sa aristocratică, profunzimea științifică, ironia fină și metafora zâmbetului putând să le facă aripile mai înțelepte și mai ascultătoare. Avea repere dincolo de repere și ne-a învățat să visăm dincolo de vise, cu o determinare nemărginită. Credem că astăzi nu a murit un model, ci s-a eternizat un părinte al horticulturii românești”.

Și pentru eminentul cercetător cercetarea științifică a rămas o cenușăreasă, dar pe care o căuta mereu să-i restituie pantoful de aur.