vineri, 4 septembrie 2020

Meteosensibili și în pandemie


Luni dimineață, pe 1 septembrie, în prima zi în care în toată țara se aștepta redeschiderea, fie și parțială, a restaurantelor, am văzut prin ferestrele mari ale unei pizzerii zor mare la aranjarea meselor în condițiile cerute de regulile impuse de combaterea pandemiei. La o masă aveai acces, la alta nu, după cum erau ele semnalizate cu câte o bandă roșie.
Parcă și băieților care tocmai pregăteau sala pentru viitorii clienți le surâdeau ochii. Restaurantele, pizzeriile, cafenelele și toate localurile de acest fel au fost închise mai bine de cinci luni, iar situația celor care lucrează acolo devenea critică. Acum speranțele renasc.
Tot luni, însă, a venit și lovitura de bumerang pentru zona HoReCa din patru orașe și alte patru comune din județul Bacău, declarate „zone roșii” în lupta împotriva Covid-19, adică unde numărul infectărilor cu noul coronavirus sunt peste limita de 1,5 la mia de locuitori impusă de medici și de Comitetul pentru Situații de Urgență. Județul Bacău e în topul nedorit al celor mai multe infectări din țară.
Dar vara se pare mai lungă în acest an, iar terasele localurilor mai pot rămâne funcționale. Iarna, însă, bate la ușă, iar vremea rea se pare că apare chiar din această lună. În primele zile cu permisiune de a se intra și în saloanele restaurantelor, clienții „meteosensibili” - cum le spun unii - au preferat tot terasele. Dar până când?
Luni, după amiază, aflați în Iași la un eveniment al unei mari companii din Bacău, am decis să ne desfătăm și cu un prânz la una dintre terasele minunatului Copou. Doamne, ce plăcere să te afli în sânul naturii, cu ceva bun pe masă! Însă tot am parafrazat o vorbă a poetului: „toamna-i ici, iarna-i aproape”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu