Direcția
Generală de Asistență Socială (DGAS) Onești distribuie, din această lună, măști
de protecție facială pentru persoanele defavorizate prevăzute de OUG nr.
78/2020.
Fiecare
persoană eligibilă va primi o cutie cu 50 de măști de protecție.
Categoriile
de persoane beneficiare sunt:
a)
persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza
Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și
completările ulterioare;
b)
persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei,
acordată în baza Legii nr 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei,
republicată cu modificările și completările ulterioare;
c)
pensionarii sistemului public de pensie ale căror drepturi sunt de până la 704
lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari
prevăzute de OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime
garantate, aprobată prin Legea nr.196/2009, cu modificările ulterioare;
d)
persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din
prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea nr.448/2006, privind
protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
Pentru
pensionari și persoanele cu handicap, pot să ridice măștile și aparținătorii
acestora, cu condiția prezentării cărților/buletinelor de identitate în
original, atât a aparținătorului cât și a beneficiarului, decizia de pensie sau
certificatul de încadrare în grad de handicap, după caz.
Distribuirea
va avea loc la sediul DGAS (intrarea prin spatele clădirii), începând cu data
de 9 septembrie, între orele 8,00-15,30.
Pentru o bună desfășurare a activității de distribuire, se impune să se
respecte măsurile de protecție și distanțare, iar solicitanții să se prezinte
conform programului anunțat și să aducă și cartea/buletinul de identitate în original.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu