luni, 3 august 2020

Femeile bat de multe ori bărbații în afaceri


Consider că nu sunt deloc misogin, dar trebuie să recunosc: când aud că femeile de la noi ar fi mai interesate și chiar mai pricepute în afaceri ca bărbații parcă mă apasă un mare semn de întrebare. Da, unii susțin că femeia ține casa, adică, între altele e și mai atentă la cum se cheltuie veniturile familiei, dar alții vorbesc adesea de plăcerea de a cheltui a unor femei. Oameni și oameni!
Cel mai recent sondaj The Future of Business Survey – Global State of Small Business Report, realizat de Facebook, în colaborare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Banca Mondială, spune și el lucruri interesante. Între altele, a aruncat o privire asupra modului în care femeile și bărbații afaceriști de la noi justifică intrarea pe acest domeniu.
Ce credeți? Femeile depășesc cu mult bărbații când vorbesc de business, adică spun „am intrat în afaceri pentru a urmări un interes sau un hobby”. Bărbații trec însă pe primul loc atunci când recunosc că fac afaceri mai ales pentru a câștiga bani, dar și când spun „Am văzut o nișă de piață”, „Am fost nemulțumit de jobul anterior” sau când invocă „tradiția familială în afaceri”.
Poate vi s-ar părea interesantă și această concluzie a studiului amintit: anume că bărbații, când au început o afacere, au apelat mai mult ca femeile la împrumuturi bancare, pe când reprezentantele sexului frumos, pentru a aduna fonduri financiare, au sedus mai mult decât bărbații alte familii. Poate pentru că toate familiile au și bărbați în compoziție.
După atâtea concluzii apetisante, să nu omitem, însă sondajul The Future of Business Survey mai arată și că una din patru IMM-uri a fost puternic afectată de pandemia de COVID-19. Mai contează dacă erau conduse de femei sau de bărbați?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu