vineri, 3 iulie 2020

Vegetația de pe lacul de agrement crește din cauze naturale


Grupaj foto care a însoțit comunicatul de presă
trimis de europarlamentarul Benea
Acuzată de europarlamentarul Dragoș Benea, într-un comunicat publicat joi, 2 iulie, în presa băcăuană, că nu a decolmatat cum se cuvenea lacul Insulei de Agrement din Bacău, iar vegetația a invadat din apa, Administrația Bazinală de Apă Siret vine cu o replică și explică fenomenul reapariției vegetației. Titlul de mai sus aparține ABA Siret.

„Regretabil că Administrația Bazinală de Apă ”Siret”, o instituție unde lucrează specialiști cu experiență și pregătire profesională de înaltă ținută, este târâtă într-un război politic, fără nicio legătură cu activitatea noastră! Suntem acuzați că, în jurul lacului de la Insula de agrement, a apărut vegetație, ceea ce ar demonstra că decolmatarea nu ar fi fost realizată în parametrii de calitate necesari.
Referitor la declarațiile demagogice, ale unor politicieni fără nicio competență în domeniu, facem următoarele precizări:
Decolmatarea lacului din jurul Insulei de agrement s-a realizat conform normelor în vigoare și conform proiectului, fapt confirmat de comisia de recepție a obiectivului. Comisia a verificat, certificat și recepționat obiectivul în ansamblul său, atât lucrările realizate de constructorul inițial, SC Rom-Gan Construct SRL, cât și cele executate de SC Aqua Parc SRL.
Faptul că aspectul lacului este modificat în prezent față de luna septembrie a anului trecut este cât se poate de firesc. Decolmatarea a presupus, odată cu îndepărtarea materialului aluvionar depus în cuveta lacului, și îndepărtarea vegetației. Între timp, în zona lacului s-a creat un adevărat ecosistem, vegetația s-a regenerat, iar îndepărtarea ei a fost condiționată de perioada de cuibărire a păsărilor.
Mai mult, timp de 20 de zile, în perioada 10 – 30 iunie, cursul râului Bistrița, pe care este construită amenajarea, a fost vizat de coduri hidrologice succesive și neîntrerupte, de intensități diferite, de la galben până la roșu. Acest fapt a necesitat pregolirea acumulărilor din amonte de lac și pregătirea pentru tranzitarea viiturilor. Viiturile presupun, pe lângă debite și niveluri crescute, și un aport important de aluviuni și plutitori. Fenomenele naturale nu sunt nici meritul, dar nici vina vreunui partid politic, indiferent care este acela.
În plus, aspectul lacului este influențat și de nivelul la care a trebuit menținută acumularea. Ulterior umplerii acesteia, s-au primit sesizări din partea cetățenilor care locuiesc în zona străzilor Milcov, Lalelelor, Panselelor, Miron Costin care au semnalat prezența apei în subsolurile blocurilor. Prin urmare, s-a procedat la scăderea nivelului cu un metru sub nivelul normal de retenție, aspect care a contribuit la apariția vegetației. Un nivel scăzut al apei, coroborat cu temperaturile crescute, constituie condiții propice dezvoltării vegetației.

A.N. ”Apele Române” a început deja operațiunile de igienizare a lacului, însă acestea se desfășoară pentru moment cu prudență, din cauza perioadei de cuibărit a păsărilor, dar și influențat de cota lacului.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu