Institutul
Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare hidrologică
cod galben pentru intervalul 10
iunie, ora 14,00 – 11 iunie, ora 14,00.
Aceasta vizează posibilitatea producerii de scurgeri importante pe versanți,
torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații
locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de
atenție.
În
spațiul hidrografic Siret sunt vizate și bazinele Trotuş – bazinul
superior și afluenții din bazinele mijlociu și inferior (județele Harghita,
Neamț, Bacău și Vrancea) și Bistrița – bazinul superior și afluenții din
bazinele mijlociu și inferior (județele Harghita, Suceava, Neamț și Bacău).
„Fenomenele hidrologice periculoase – spune
Georgiana Cernat, ofițerul de presă al Administrației Bazinale de Apă Siret
Bacău - se pot produce mai ales pe afluenții de grad inferior ai râurilor
menționate. În
funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, vom reveni cu informații”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu