sâmbătă, 16 mai 2020

Viorel Cataramă, rezultat negativ la testul de Covid-19


Viorel Cataramă a îmbrățișat
o femeie aflată într-un focar de Covid-19 (Foto: Mediafax)
Omul de afaceri Viorel Cataramă, originar din Bacău, care a mers benevol în unul dintre focarele de Covid-19, pentru a demonstra că nu se va infecta, a anunțat că a primit rezultat negativ la testul efectuat ulterior. Rezultatul a venit la o săptămână după ce a ajuns în focarul Covid de la Bărbulești (Ialomița), unde a îmbrățișat o persoană infectată.



Clinica medicală privată OK Medical a prelevat probe de la domiciliul pacientului Viorel Catarama în vederea testării RT-PCR și anticorpi IgG, dar și IgM SARS COV2. „La ora redactării prezentului comunicat – a transmis clinica -, 14.05.2020, 13:00, rezultatul testului rapid anticorpi IgG și IgM este negativ. Acest rezultat indică absența anticorpilor SAR COV2, ceea ce înseamnă că pacientul nu este purtător al virusului sau se află în perioada de incubație (5-10 zile de la infectare)”.

Omul de afaceri a declarat că ar vrea să demonstreze, astfel, că noi, românii, „injectați de frică”, am acceptat pierderea unor drepturi fundamentale, dar și căderea economiei. Cataramă susține ideea „imunizării de grup” în fața coronavirusului (practicată și în alte state) și se teme că după starea de urgență de la noi coronavirus va mai exista, dar vaccin nu.
Soția omului de afaceri, Adina Alberts, medic estetician, care inițial s-a opus gestului anunțat de Viorel Cataramă, a confirmat rezultatul negativ al testului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu